Ghidul ipocriților este un titlu incitant, dar incomplet. Péter Demény ar fi putut să își intituleze studiul drept Ghidul ipocriților moderni, dacă nu eram de multă vreme despărțiți de modernitate. Sau putea să fie Ghidul ipocriților de azi, pentru că Demény pare să ofere sfaturi celor ce doresc să pornească pe drumul spinos, dar plin de recompense al ipocriziei și falsității. Dar cel mai bun titlu ar fi fost Ghidul ipocriților de televizor, pentru că, dincolo de cazurile particulare identificate, exemplele sînt date de oamenii ce aparțin logicii ipocriziei mediatice. Sau aș spune mai bine parafrazîndu-l pe autorul nostru, care vede în mass-media contemporană esența ipocriziei, logica unei lumi în care onestitatea a devenit o raritate, pentru că utilitatea sincerității e o inutilitate. Crescuți de medii (de masă și private) ipocrite, ipocriții „de televiziune“ sînt specia aparte pe care o identifică autorul. Pentru că ecranul televizoarelor ne accentuează ipocrizia și se hrănește cu falsitatea noastră, în societatea televizuală prefăcătoria nu este doar o tehnică de supraviețuire, este chiar un mod de viață.
Într-un mod sincer, autorul însuși adoptă masca ipocriziei. El se preface ipocrit, pentru a devoala ipocrizia. Pe de altă parte, ipocrizia este inerentă oricărui moralist – ca și lupul din fabulă –, Demény însuși aparține spațiului mediatic pe care îl denunță. Pentru cei care îl cunosc numai din blogurile ziarului Adevărul, Demény este un apreciat poet, critic și eseist de limbă maghiară, care reprezintă un spirit anume al Ardealului. Într-unul dintre volumele anterioare (Invitație pentru fiecare marți, 2005) scris împreună cu Papp Sándor Zsigmond), Demény îi urmează lui Ady Endre, care vorbește despre sufletul aparte al Ardealului, caracterizat printr-o brutalitate a dualității celor două națiuni care sînt obligate să conviețuiască. Tot acolo el
