La zece ani de la debutul editorial și după trei volume destul de bine receptate de critică, Claudiu Komartin dă, în cobalt, o carte de maturitate, deopotrivă lirică și existențială. La majoritatea poeților „milenariști“, născuți „bătrîni“, se poate observa o precocitate artistică grefată pe viziuni la antipodul celor de ingenuități și inefabile „șaizeciste“. Și chiar în cuprinsul aceleiași generații, pe cînd tinerii prozatori ai ultimului deceniu aleg ipostaze și multiplică instanțe ale infantilității, colegii lor poeți dau impresia unei maturizări accelerate ce s-ar cuveni susținută, în afara cărților propriu-zise, de o rapidă consacrare.
La treizeci de ani, Claudiu Komartin se află deja în fața unei antologii de autor, așa cum cobalt și este, deși e vorba de versuri noi. E o antologie a modurilor poetice practicate de autor și dispuse aici, pentru a fi ilustrate, în secțiuni sensibil diferite una de alta. Dispunerea este puțin demonstrativă și pe structuri de o didactică limpiditate. Cea mai slabă secțiune din carte fiind prima, a poeziilor de dragoste, iar cea mai puternică, penultima, formată dintr-un amplu poem de protest metafizic, merită să insist pe motivația de profunzime a unui dezechilibru vădit pe care nu știu dacă autorul, extrem de cerebral, l-a gîndit – dar știu că i-a ieșit.
Astfel, erotica din Unu e de un sentimentalism strident, pe care expresia poetică îl „ajută“ prin exhibare involuntară. În modul cel mai serios, fără accente antifrastice ori mărci parodice, poetul proiectat și „transportat“ ca personaj îndrăgostit liricizează abundent, ajungînd inclusiv la „o insinuare a / luminii răsfrînte mîngîind/ pielea răcorită de vîntul nopții“. Poeziile au cîte un motto sau pornesc, declarat, de la un vers, rotindu-se în jurul unui cuplu amenințat de primejdii obscure. Într-o pagină, tînărul matur umblă pe străzi t
