"Am dureri cumplite la înghiţit, parcă mi se găureşte pieptul"
Bună ziua, dragă "Formula AS",
Încep prin a vă spune că vă citesc încă de când aveam 14 ani (acum având 28) şi mereu mă gândeam de ce solicită cititorii sfaturi medicale, când s-ar putea duce la doctor şi astfel ar rezolva problema, urmând sfatul unui specialist. Ce să spun... de două luni de zile am înţeles de ce: pentru că, în unele situaţii, medicii sunt depăşiţi.
Problema mea este următoarea: de aproximativ două luni, nu pot să mai înghit mâncarea dacă nu beau apă şi atunci o înghit cu dureri foarte mari în piept. E ca şi când m-aş îneca cu ea, o mestec şi o simt în gât şi, ca să ajungă în stomac, beau apă după fiecare dumicat. Imediat după ce înghit, saliva devine foarte vâscoasă şi trebuie să o elimin. Alte simptome nu am, nici reflux, nici nu simt gust amar sau acru în gură etc. Seara nu mai pot să beau nici măcar iaurt. Am fost la un gastroenterolog şi am făcut o endoscopie. Nu mi-a găsit absolut nimic. Doctorul mi-a pus diagnosticul de spasm esofagian şi mi-a dat Debridat pastile, câte una de trei ori pe zi, înainte cu o jumătate de oră de masă. Dacă nu le-aş lua, nu aş înghiţi deloc, luându-le, simt o mică ameliorare, dar tot cu apă reuşesc să mănânc. Efectiv, mâncarea se adună în gât, iar durerile la înghiţire sunt extrem de mari, ca şi când mi s-ar găuri pieptul. Eu cred că este o urmare a stresului, însă ce pot să fac? S-a mai confruntat cineva cu aşa ceva? Vă rog să mă ajutaţi!
Bunul Dumnezeu să vă dăruiască viaţă lungă! Mulţumesc,
MIHAELA - Bucureşti
"Iubitul meu nu mai poate dormi, nu simte foame, nici oboseală"
Prietenul meu a suferit la începutul acestui an un atac de panică. Drept urmare, de atunci doarme numai cu pastile (acum ia numai Trittico); nu se mai poate concentra, nu mai simte senzaţia de foame, de oboseală. Rog pe