Prefectul judeţului Suceava Florin Sinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Cătălin Nechifor au declarat, vineri, într-o conferinţă de presă comună, că au discutat cu reprezentanţii firmei Prospecţiuni SA Bucureşti, care realizează prospecţiuni de gaze naturale în perimetre din zona de nord a judeţului Suceava, privind programul de prospecţiuni, în condiţiile în care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a solicitat întreruperea acestui program pe terenul aparţinând Bisericii. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, în prezent, în judeţ sunt în exploatare 12 zăcăminte de gaze naturale libere şi trei perimetre de cercetare şi nu se fac prospecţiuni pentru gaze de şist, pentru că acestea nu există. Sinescu a spus că pentru prospecţiunile din zona care include mănăstirile Putna şi Suceviţa există avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi acordul administratorului Ocolului Silvic Bisericesc, dar că nu există şi acordul celor 103 proprietari ai acestui ocol silvic privat.
Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a spus, la rândul său, că Aurelian Petroleum, care exploatează 12 perimetre din judeţ, a angajat firma de prospecţiuni pentru lucrări de cercetare în alte trei perimetre, pe 304 kilometri pătraţi, iar prospecţiunile nu vizează gaze de şist, ci doar depozite de gaze naturale. El a spus că firma Prospecţiuni SA are obligaţia să respecte toate prevederile din avizele pe care le-a obţinut pentru efectuarea cercetărilor şi că a cerut acestei firme să facă o informare scrisă pe care să o prezinte Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor pentru ca subiectul să fie înţeles. „Nu se discută de gaze de şist!”, a subliniat Nechifor.
El a mai declarat că a cerut Prospecţiuni SA să furnizeze garanţii în condiţiile în care există risc de mediu care să afecteze izvoarele ce furnizează apa pentru mănăstirile Putna şi Suceviţa, sau alune