A inflorit de vreo trei saptamani rododendronul in Muntii Calimani, imi spun prietenii. Alarma binevenita, fiindca nu voiam sa ratez explozia florala a bujorului de munte (smardarului), de aceasta data vizand un traseu mai accidentat, solicitant, dar si dintre cele mai spectaculoase, nu doar din Parcul National Muntii Rodnei si din spatiul alpin romanesc, pe una din cele mai salbatice si impresionante vai, cea a Negoiescului.
Plecam spre Cavnic - Valeni - Barsana - Moisei. Superba dimineata, insorita, cu valatuci de neguri doar deasupra Pietrosului Rodnei si a Buiaiescului Mare. Sunt 12 grade C in Maramuresul Istoric. Splendide panoramele spre Piatra Alba-Pietrosul Rodnei, respectiv mai apropiatul varful Fetei si-n dosul sau, scaldat in soare si insangerat de rododendroni varful Puzdra. Trecem podul peste Viseut, apele sunt curate, umbrite de tinere salcii, debitul nu prea mare. De nerecunoscut cartierul muntenesc borsean din amontele vaii Negoiescu.
Case noi mari si vile etajate, unele impresionante prin grandoare si arhitectura, pensiuni. Cu mare greu mai gasesti o traditionala gospodarie cu casa din barne de lemn si acoperis „dranitat”. Tufe imbatatoare de iasomie in plina floare. Bujori albi, rosii, roz, variate de culori ale lupinilor, ornamental semanati prin gradinile de flori si zarzavat. Niciunde moara si valtoarea din flancul stang al Negoiescu. Nebuna, vijelioasa, inspumata, sporovaitoare vale pe care o vom acompania pana la obarsia sa.
Ne apropiem de marginea sudica a apendicelui muntenesc al cartierului Negoiescu. Acolo gospodariile, casele, grajdurile, surele traditionale, „jirezile” cu fan proaspat cosit si abia palit nitel, dar magic inmiresmat, dau tonul inconfundabil ca si perspectivele spre Toroiaga , Custurele - Bobeica si Magura din Muntii Maramuresului, adica pe-acolo pe unde haladuiseram foarte recent in dr