Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a fost ales sâmbătă în funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL. Întrebat de o eventuală candidatură la preşedinţia României acesta a explicat că o discuţie pe acest subiect este prematură şi pentru moment se concentrează asupra identificării unor soluţii care să satisfacă aşteptările oamenilor.
Cătălin Predoiu a fost validat de Consiliul Naţional de Coordonare al PDL cu 552 de voturi 'pentru' şi 8 'împotrivă'. Înscris recent în PDL, fostul ministru al Justiţiei a spus că este gata să se alăture acestei echipe "pentru victorie" şi că este un moment foarte important din viaţa sa".
Tot sâmbătă, Predoiu a spus că este prematur să vorbească despre o eventuală candidatură a sa la preşedinţia României din partea democrat liberalilor, scrie Agerpres. "E o întrebare prematură, cred că ceea ce este important acum este să recapacităm energiile Partidului Democrat Liberal. Am afirmat că PDL este un partid de învingători, este un partid care şi-a spulberat adversarii politici în nenumărate rânduri şi cred că mai poate face acest lucru. Ceea ce este important nu numai pentru acest partid ci, cred eu, pentru întreaga viaţă politică din România este profesionalizarea structurilor partidelor politice, pentru că oamenii aşteaptă un alt fel de a face politică. Oamenii aşteaptă soluţii bazate pe adevăr, pe altruism, pe capacitate tehnică şi pe expertiză politică şi administrativă. Cred că ăsta este obiectivul principal, în orice caz, eu mi-am propus acest proiect şi sunt foarte bucuros că am fost primit în PDL pentru a-mi concretiza acest proiect", a explicat Predoiu.
Referitor la prezidenţiale, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că cei care vor dori să se înscrie în această cursă o pot face la alegerile primare din partid, conform procedurilor formaţiunii.
Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a fost a