În 1925, Constantin Angelescu, un doctor chirurg din Buzău, numit ministru al Instrucţiunii, decidea înfiinţarea unei noi modalităţi de examinare a elevilor aflaţi la finalul liceului. Bacalaureatul, în noua sa formă, îngrozea, în acei ani, prin asprimea profesorilor examinatori, programa şcolară uriaşă şi prin dificultatea examenelor.

Bucureşti, toamna lui 1925. Un tânăr Mircea Eliade, epuizat după câteva luni de învăţat în continuu, tremură pe coridoarele liceului, aşteptând să fie chemat de comisia de examinare. Generaţia sa este prima nevoită să treacă prin rigorile noului examen de Bacalaureat, anunţat cu numai câteva luni înainte. Gata, s-a terminat cu comisiile din propria şcoală, profesori prieteni şi subiecte uşoare! Noul învăţământ românesc este unul implementat agresiv. Ţara are nevoie de specialişti, dar şi de tineri cu „ideal şi conştiinţă a răspunderii de iniţiativă“. Vechile metode vor fi abandonate! Noul motto este „Şcoală cât mai multă! Şcoală cât mai bună! Şcoală cât mai românească!“.

La baza acestor schimbări stă Constantin Angelescu, un doctor din Buzău, atras de politică. Introdus în Guvern de Brătianu, apoi plimbat între America şi Franţa, Angelescu a fost desemnat, în final, să se asigure de restructurarea temeinică a şcolii româneşti. Nimic nu pare să-l recomande. Mărturiile din epocă îl caracterizează ca fiind „şovăielnic, intimidat şi speriat“. Însă, sub conducerea acestui om, examenul de Bacalaureat se va transforma în spaima a generaţii întregi de elevi, pregătiţi să iasă de pe porţile liceului.

Primii paşi: intrarea în politică

Constantin Angelescu s-a născut la 12 iunie 1869 într-o familie de negustori din Craiova. A urmat cursurile şcolii primare „Obedeanu“ şi liceul „Carol I“. Cursurile universitare le-a absolvit la Paris, specializându-se prin doctorat în chirurgie, în anul 1897. Întors în ţară, a profes