Cum e să fii femeie?
Lia Faur, Alex Ştefănescu
Ed. Maşina de scris, 2012
Neofeminism, femeie-obiect, postere imense cu trupuri femeieşti în ipostaze provocatoare, nondiscriminare de gen, femei manageri, chirurgie estetică, unghii plasticate şamd. – toate sunt realităţi estrogenice ale lumii contemporane prin care rolurile celor două sexe se egalizează sau se confruntă.
În aceste condiţii, ce noutăţi ar putea oferi în era exhibiţionismului o cărticică onestă şi îndrăzneaţă, construită din convorbirile unei poete (arădene) cu un notoriu critic literar? Răspunsul meu vine de la sine, ea este interesantă tocmai pentru că se realizează între doi oameni de cultură, ceea ce conferă proiectului textual subtilitate şi limbaj fin. Dintru început ne va atrage atenţia în această carte de convorbiri cavalerismul asumat al lui Alex Ştefănescu, un admirator necondiţionat al femeilor. Mai cunoaştem un poet contemporan care adoră consacrările feminităţii, Emil Brumaru, şi le incantează cu resurse lirice la purtător. În cazul lui Alex Ştefănescu însă vom sesiza ca marcă a originalităţii o fină cenzură, o curtoazie de bun-gust, o admirabilă autoironie masculină (şi ce mult ne plac rarii domni autoironici!) şi neapărat o curiozitate particulară, reformulată în numele unei majorităţi de gen. În locul multor bărbaţi care n-ar avea îndrăzneala, criticul binecunoscut adresează interogaţii reverenţioase, dar totuşi interogaţii. Din loc în loc, ne farmecă nedumeriri curtenitoare precum: ,,Deşi comunic bine cu aceste graţioase făpturi (cu unele, mai bine decât cu bărbaţii), nu înţeleg aproape deloc cum gândesc ele. Mereu m-am întrebat: cum e să fii femeie? Mai uşor înţelegeam cum e să fii copac.“
Dar cum este Lia Faur în această carte? Cum răspunde ea după ce cu un an înainte o altă poetă ne livra un epistolar imaginar cu numele FEM parcă epuizând tema f
