Arborele genealogic al prinţului William, care aşteaptă cu nerăbdare naştere primului său copil, cuprinde monarhi din Grecia, Danemarca, Suedia, Rusia, Austria, Spania şi un important număr de suverani germani. Asta, pentru că înainte de 1917, familia regală britanică a purtat patronimul Saxa-Coburg-Gotha, dar apoi, în plin război împotriva Germaniei, l-a schimbat pentru cel de Windsor.
Prin regina Maria, soţia regelui englez George al V-lea, se ajunge până la principii din Transilvania şi Valahia care duc direct, în secolul al XV-lea, la prinţii Dracula. Printre ei figurează şi voievodul român Vlad al III-lea, supranumit „Ţepeş”, a cărui cruzime l-a inspirat pe Bram Stoker să creeze faimosul personaj, notează AFP, preluat de adevarul.ro.
O altă descoperire interesantă: o anume Hyacinthe-Gabrielle, actriţă la Palais-Royal din Paris, adusă în Anglia în timpul Revoluţiei de amantul care apoi i-a devenit soţ, marchizul de Wellesley, şi bunică directă a „Reginei Mamă” (mama reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii).
De partea mamei, Kate, pot fi observaţi, în schimb, o mare majoritate de oameni de rând, scrie celebrul genealog Jean-Louis Beaucarnot, care analizează, în ediţia din iulie a „Revistei franceze de genealogie” din iulie, ascendenţa copilului ce urmează să se nască.
Printre strămoşii ducesei de Cambridge, Kate Middleton, s-au numărat muncitori care lucrau în mine de cărbune, o lenjereasă, un măturător de stradă din Londra, dar şi un anume Arthur Lupton, care i-a predat engleză lui Goethe.
În timp ce ramura paternă a ducesei de Cambridge a fost relativ înstărită, „din partea mamei sale întâlnim strămoşi care au aparţinut în mare parte clasei muncitoare din nordul Angliei”, explică pentru AFP Scott Steward, membru al New England Historic Genealogical Society (NEHGS) şi co-autor al cărţii „Arborele gen