Poliţia turcă a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa aproximativ 3.000 de manifestanţi care voiau să intre, sâmbătă seara, în piaţa Taksim, a constatat un fotoreporter al AFP.
Reuniţi la apelul organizaţiei Solidaritate Taksim, manifestanţii s-au lovit de impozantul dispozitiv poliţienesc care le-a barat accesul în piaţă.
Un tribunal administrativ din Istanbul a anulat, la începutul lui iunie, tot proiectul de amenajare a pieţii Taksim pe motiv că populaţia nu a fost consultată şi că acesta nu îi respectă "identitatea".
Proiectul urban din Istanbul aflat la originea protestelor a fost anulat
Această decizie, care nu a fost făcută publică decât în această săptămână, a fost salutată ca o victorie de opozanţii proiectului, care ulterior şi-au anunţat intenţia de a prelua din nou controlul parcului "lor".
Cu câteva ore înaintea acestor noi incidente, guvernatorul Istanbulului Hüseyin Avni Mutlu a avertizat, sâmbătă, manifestanţii, amintindu-le că reuniunile în piaţa Taksim sunt interzise.
Bilanţul violenţelor din Turcia a fost de patru morţi şi aproximativ 7.800 de răniţi.
Protestele, care iniţial erau faţă de reducerea suprafeţelor verzi din Parcul Gezi - unde exista planul de reconstruire a cazarmei otomane Topçu Kişlasi, care ar deveni un complex turistic, având inclusiv un mall - au devenit o acţiune îndreptată împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, criticat pentru politicile cu caracter islamist.
Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare, format pe structurile unei foste mişcări islamiste.
Citeşte mai multe despre: turcia proteste in turcia Piata Taksim Istanbul organizaţia Solidaritate Taksim
Poliţia turcă a folosit gaze lacrimogene