Mohamed ElBaradei, reprezentantul opoziţiei egiptene şi fost candidat în cursa prezidenţială, a fost numit sâmbătă premierul Egiptului, a anunţat mişcarea Tamarod, aflată la originea revoltei populare care a dus la înlăturarea de la putere a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, informează AFP.
Potrivit unei surse militare citate de agenţia franceză de ştiri, ElBaradei va depune jurământul în funcţia de prim-ministru în cursul serii de sâmbătă. Agenţia de presă egipteană MENA a informat că ElBaradei l-a întâlnit sâmbătă pe preşedintele interimar Adly Mansour, care, imediat după ce a preluat funcţia supremă în stat, a dizolvat Parlamentul, în care se aflau mulţi simpatizanţi ai preşedintelui Morsi.
Mohammed ElBaradei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2005, pentru activitatea sa în cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, a revenit în Egipt, în 2010, pentru a se opune regimului Mubarak. El a susţinut activ revolta împotriva regimului Mubarak din iarna anului 2011.
După înlăturarea de la putere a lui Mubarak, ElBaradei a intenţionat să candideze pentru şefia statului, însă, într-un ultim moment, s-a răzgândit.
Miercuri, ElBaradei a fost numit liderul opoziţiei, conducând o alianţă de liberali şi de partide de stânga.