Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid, cu bicicleta spre Liga 1! Giuleştenii sunt favoriţi să rămână în prima divizie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

Comitetul Executiv al FRF ce va avea loc în această dimineaţă va lua act de decizia TAS de a menţine pe „U” Cluj în prima ligă şi va decide, cel mai probabil, să-i păstreze şi pe giuleşteni.

Cei 11 membri ai Comitetului Executiv al FRF se întâlnesc în această dimineaţă, de la ora 9.30, urmând ca Mircea Sandu să prezinte deciziile luate în jurul orei 11.30. Discuţiile se vor purta în jurul celei de-a 18 echipe care ar trebui să completeze tabloul participantelor în Liga 1, favorită în acest moment fiind Rapid. Argumentul „feroviarilor” este acela că şi ei se află în insolvenţă, la fel ca „U” Cluj, formaţie ce a primit licenţa pentru Liga 1 de la TAS.

În plus, rapidiştii vor avea un susţinător devotat în persoana lui Dumitru Dragomir, care a anunţat în „Adevărul” că va face tămbălău la Comitetul Executiv de astăzi.

Între timp, suporterii Rapidului se pregătesc de amicalul susţinut de echipa lor la Tărtăşeşti, localitate spre care fac deplasarea cu bicicletele! În momentul în care cei de la FRF vor afla decizia, giuleştenii vor fi în tribune, urmărind partida amicală cu Avicola Tărtăşeşti, formaţie antrenată de fiul lui Nicolae Cristescu, cel care a intenţionat să ia Rapidul de la Copos.

Cine face parte din Comitetul Executiv al FRF: Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Valeriu Argăseală, Cornel Şfaiţer, Gheorghe Constantin, Ştefan Stana, Marius Cociu, Sorin Ţerbea, Ion Crăciunescu, Dumitru Costin.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai multe vagoane ale unui tren cu 250 de călători au deraiat aproape de Drăgănești de Vede

Wall-Street.ro acum 28 minute
Un tren care călătorea pe ruta Craiova-București a deraiat parțial în apropiere de localitatea Drăgănești de Vede din județul Teleorman. Se pare că două dintre cele trei vagoane ale trenului IR 1596 au ieșit de pe șine. Potrivit informațiilor prelim

UPDATE - Iohannis a convocat CSAT, joia viitoare / Printre temele discutate este şi cel privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca joia viitoare o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi probabil va fi discutat şi subiectul privind o decizie a României dacă să acorde sau nu un sistem militar Patriot către Ucr

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum o ora
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Este oficial Nicolae Ciucă anunță că PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

Femeie salvată din Dâmbovița de doi polițiști de la Rutieră și un luptător SIAS. Detalii despre intervenția urgentă din București

Ziare.com acum 55 minute
Brigada Rutieră București a anunțat că doi polițiști aflaţi în timpul serviciului şi un luptător SIAS aflat în timpul liber au salvat marţi, 11 iunie, o femeie care se afla în apele râului Dâmboviţa. Potrivit Brigăzii Rutiere, în jurul orei 13.40, p

VIDEO EURO 2024: Susținere impresionantă pentru tricolori la primul antrenament în Germania

HotNews acum o ora
Naționala de fotbal a României a ajuns luni seară în Germania, iar marți tricolorii au efectuat deja primul antrenament, în fața unui public numeros. Suporteri romani pe Arena NationalaFoto: HotNews / Dan Popescu >> FRF prezintă adversarele României

Iohannis, întrebat dacă Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9: Nu, nu s-a discutat despre nicio excludere şi nici nu se va discuta. Este o informaţie de tip fake news

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, despre faptul că presa internaţională speculează că Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9 din cauza că nu a fost de acord cu deciziile luate de statele partenere, că este „o informaţie de ti

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Voi depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă pentru modul defectuos de organizare a alegerilor locale şi europarlamentare şi instigare la fals

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, anunţă, într-o postare pe Facebook, că va depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă ”pentru modul defe

Ionuț Moșteanu: „Este exclus ca USR să-l susțină pe Ciucă la prezidențiale/ Am părea schizofrenici”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că este exclus ca USR că îl susţină pe liderul PNL Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, câtă vreme acesta este aliat al PSD. „Totuşi, suntem oameni cu mintea la noi”, a afirmat Moşte

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°