Sunt copii "normali", sănătoşi, întregi la trup şi la minte, cărora le pui cheia în gât şi-i poţi trimite să se joace în curtea blocului de dimineaţa până seara. Dar există şi copii care nu reuşesc nici la 4 sau la 5 ani să meargă ori să mănânce singuri, să comunice ori măcar să înţeleagă lumea din jurul lor. Pentru aceştia s-au înfiinţat grădiniţe speciale, unde au fost angajaţi specialişti anume pregătiţi pentru recuperarea lor.

Ce te faci, însă, când profesioniştii îşi scurtează zilnic programul, iar vara închid grădiniţele pentru a-şi lua vacanţă mai repede? Ca părinte, suferi că micuţul tău e lăsat fără terapii şi nu-ţi rămâne decât să te rogi ca până la toamnă să nu-şi piardă deprinderile simple, abia învăţate cu multă greutate.

De la teorie...

De şase ani, toate grădiniţele din Bihor care aveau grupe speciale - rezervate copiilor cu grave deficienţe de tot felul, de la cele locomotorii până la cele de natură mintală - au fost încorporate, câte două sau trei, în şase aşa-numite Centre Şcolare pentru Educaţie Incluzivă. În esenţă, principiul e că, oricât de sever le-ar fi handicapul, în asemenea grupe speciale copiilor cu handicap le pot fi acordate îngrijiri specifice, de la vârste foarte mici, chiar şi de la 2 ani, până la 8, 9 ani sau 10 ani, când ceilalţi copii, cei sănătoşi, merg de mult la şcoală.

Cum era şi normal, preşcolarii din grupele speciale beneficiază prin lege de terapii de recuperare, individuale şi de grup, de kinetoterapie, educaţie psihomotrică, terapii ale tulburărilor de comportament, de educaţie senzorială, logopedie etc. Şi, tot logic, la astfel de grupe au fost încadrate cadre anume pregătite să ajute copiii să-şi depăşească handicapurile: să-i înveţe să meargă, să apuce singuri un obiect, să articuleze măcar câteva cuvinte simple ori să privească în ochii unei persoane care le vorbeşte. Lucruri care, dacă pentr