Datele deja oficiale ale Recensământului efectuat în 2011, făcute publice parţial, devoalează printre altele o realitate pe care oricum o intuiam cu toţii, faptul că suntem din ce în ce mai puţini! Sigur că, dincolo de cantitate, am putea face o discuţie întreagă şi despre calitatea acestei puţinătăţi.
Că nu e destul că suntem din ce în ce mai puţini dar parcă suntem şi din ce în ce mai proşti grămadă, mai agramaţi, mai suferinzi sau doar bolnavi, mai prost şi mai puţin hrăniţi, mai murdari şi mai pervertiţi. La fel de sigur, nu e foarte constructiv să-i spui românului verde, la fel de verde-n faţă, că e cam puturos sau doar leneş pentru cât e de fudul, că e predispus şmecheriilor ţigăneşti, că e şi un pic ’oţ dar uneori chiar hoţ de-a binelea, că are vocaţia scandalului belicos, cu înjurături spurcate sau chiar cu pumnii, natural o ţâră beţiv şi, dacă s-ar putea, măcar obligatoriu curvar!
Suntem mai puţini pentru că, din marile oraşe rămase fără suport industrial, cei eşuaţi în şomaj cronic şi-au amintit subit de filiaţia rurală şi au redevenit ceea ce de fapt au fost tot timpul, chiar şi când locuiau la bloc. La „ţară”, chiar dacă banii sunt mai puţini, din grădina sau ograda din spatele casei, se trăieşte chipurile mai uşor, chiar dacă apa trebuie scoasă cu ciutura din fântâna plină de nitriţi iar buda e tot în fundul curţii.
Suntem puţini poate şi pentru că, şi din oraşe şi de la ţară, cine a avut destul curaj, chiar dacă este curajul disperări, a plecat din România ca de la o casă arsă, lăsând în urmă tot, familie, prieteni, identitate. Pentru că nu e foarte simplu să-ţi iei lumea în cap plecând aiurea, în lipsa unei alternative aici, unde ospiciile sunt deja prea pline, puşcăriile dau pe-afară, toată lumea aşteaptă dar nimeni nu ştie ce, toţi suntem datori tuturora şi trăim „pe caiet”!
Suntem puţini şi pentru că suntem un neam deja îmb
