Ar fi fost exact în spiritul Wimbledon 2013 dacă Sabine Lisicki, odată trezită, și-ar fi dus revenirea la bun sfârșit. Ar fi fost, de asemenea, și una dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria finalelor tenisului: condusă cu 6-1, 5-1 și după ce salvase deja trei mingi de meci, Lisicki a purces într-o serie de trei game-uri consecutive care au trezit la viață o tribună care nu și-a primit drama cu care se obișnuise. Numai că, la al doilea serviciu pentru titlu, Marion Bartoli a încheiat conturile apoteotic, game la zero și as, câștigând primul titlu de Slam din cariera sa.

Până la această răbufnire de final, finala n-a avut, practic, istoric. Am revenit, pentru o după-amiază, la obiceiul WTA din ultimii ani de a propune, din când în când, finale feminine expeditive și duse într-un singur sens. Ca și în alte ocazii, tema a fost aceeași: jucătoarea debutantă în finală nu și-a putut controla emoțiile, în vreme ce jucătoarea mai experimentată a profitat de asta. A rezultat un meci ca o execuție, care a stârnit reacții precum cele de mai jos.

Franțuzoaica a făcut un meci excelent, în vreme ce Sabine a fost departe de lucrurile frumoase arătate în restul turneului. Ele nu s-au șters doar pentru că în finală nu a mers bine pentru ea; Sabine nu e nici prima, nici ultima jucătoare care pierde categoric o finală de Slam și rămâne printre figurile puternice ale acestui turneu.

Citește continuarea articolului pe Treizecizero.ro.

Ar fi fost exact în spiritul Wimbledon 2013 dacă Sabine Lisicki, odată trezită, și-ar fi dus revenirea la bun sfârșit. Ar fi fost, de asemenea, și una dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria finalelor tenisului: condusă cu 6-1, 5-1 și după ce salvase deja trei mingi de meci, Lisicki a purces într-o serie de trei game-uri consecutive care au trezit la viață o tribună care nu și-a primit drama cu care se obi