- Cultural - nr. 131 / 6 Iulie, 2013 Poezia "Doina” de Mihai Eminescu a fost, inca de la nasterea ei, una dintre poeziile cele mai discutate si controversate, avand acces liber la circulatie sau fiind interzisa, in functie de interesele politice si de tipurile de dictaturi ce s-au succedat la conducerea tarii. Uneori s-a constatat ca si in momentele de liberatate "suprema” a aparut "libertatea” de a critica si de a o pune "la index”, pe motiv ca "nu e acum momentul”, "surescita spiritele nationalistilor”, "incita la xenofobie” etc. Cred ca ceva asemanator traim si astazi, "Doina” fiind adoptata fara rezerve de patriotii luminati "pentru lirismul ei ardent si sarcastic” (acad. Eugen Simion), si deopotriva respinsa, pe fata sau tacit de oficiali, pentru "nationalismul exacerbat”. "Toate-s vechi si noua toate”, ar spune Mihai Eminescu. Definitivarea poeziei "Doina” a fost facuta in primavara anului 1883, cand Eminescu, ca trimis oficial al ziarului "Timpul” din Bucuresti, a mers la Iasi unde se dezvelea Monumentul ecvestru al lui Stefan cel Mare, in fata Palatului Domnesc, astazi Palatul Culturii, opera a sculptorului francez Emanuel Frémiet (cel care realizase si statuia lui Mihai Viteazul, inaugurata in 1876 in fata cladirii Universitatii din Bucuresti). Ar fi vrut sa citeasca poezia in fata multimii adunate la dezvelire, dar in ultimul moment s-a razgandit, preferand sa mearga cu Creanga, si probabil si cu alti cativa prieteni, la "Bolta Rece”, la un pahar de vin. Totusi, seara, la o adunare ad-hoc a "Junimii” iesene, Eminescu citeste poezia "Doina”. "Efectul acestor versuri pesimiste, care contrastau asa de mult cu toate celelalte ode ce se compusese cu ocaziunea acelei stralucite serbari, fu adanc, indescriptibil. In contra obiceiului Junimii, careia nu-i placea sa-si manifeste entuziasmul, pentru intaia data de 20 de ani de cand exista societatea, un tunet de apl