La 28 de ani, Marion Bartoli şi-a împlinit visul copilăriei. De ieri, e noua campioană de la Wimbledon, după ce a trecut în finală de Sabine Lisicki cu 6-1, 6-4. În 2007, tot aici, ea reuşea prima finală majoră a carierei, pierdută la Venus Williams. Celelalte franţuzoaice campioane de Grand Slam din 1968 încoace sînt Amélie Mauresmo şi Mary Pierce, cu cîte două titluri.
Acum, acum trebuie să te concentrezi mai tare decît ai făcut-o vreodată în viaţa ta! Nimeni n-a spus că va fi uşor, dar tu trebuie să ştii asta perfect. Nu eşti obişnuită să primeşti nimic pe tavă, fie ea şi una de argint gravat. Azi parcă totul curge în favoarea ta, uite!, îţi ies pînă şi loviturile uşor întîmplătoare, din reflex. Dar nu lăsa impresia asta caldă, parfumată să te inunde! E 6-1, 5-1, însă nu e terminat! Trei mingi de meci s-au dus, bye, bye, adieu!, ştii că încă ai două break-uri în faţă, trebuie să valorifici repede avantajul.
Teama pozitivă
Sabine a adunat deja cîţiva stropi de încredere după ce a salvat matchball-urile. Ştii că e o tipă puternică, a scos-o pe Serena din turneu, a învins-o pe Aga cu 9-7 în decisiv în semifinale, aşa că teme-te un pic şi rămîi calmă! Ce greu e! Ai vrea să anihilezi cumva tremurul ăsta ciudat care-ţi străbate încheieturile, să stingi radioul ăsta care-ţi cîntă chestii festive în cap. Ai vrea, dar încă nu poţi, fiindcă ştii că mai ai un game şi urmează explozia de fericire.
OK, ţi-ai pierdut serviciul. Sabine şi-l face pe al ei. Încă nu e grav, mai ai un break, dar, dintr-o dată, scorul nu mai e atît de impresionant, de copleşitor. 5-4. Acum nu mai ai alternativă. Urci la 30-0. Primul punct din game a fost tensionat, dar ai găsit unghiul perfect. Simţi cum adrenalina îţi invadează corpul în valuri iuţi, fierbinţi. Acum e 40-0, alte trei mingi de meci. Să arunci o privire spre tata, care a venit la finală şi stă în loja ta, pe
