Veşti nu tocmai bune pentru sănătatea constănţeană. Problemele spitalelor de pe litoral nu pot fi rezolvate decât după rectificarea bugetară. Aflat la prima sa vizită pe litoral, Cristian Silviu Buşoi, preşedintele Casei Naţionale de Sănătate Constanţa, a ascutat cu atenţie problemele ridicate de către managerii de spitale, a declarat că el însuşi are planuri pentru sistemul sanitar, dar nu are bani. „Constanţa este un judeţ strategic şi principal pentru casa de sănătate”, a asigurat şeful CNAS, care a explicat însă că resusrsele financiare sunt limitate şi concentrate pe obiectivele naţionale ala CNAS: cardurile de sănătate, programele de oncologie şi transferul de date către ANAF.
Potrivit oficalului, singura soluţie este rectificarea bugetară. „Vom solicita mai mulţi bani la rectificarea bugetară”, a explicat Cristian Silviu Buşoi, care susţine că, dacă anul acesta va fi încheiat fără datorii, 2014 ar putea fi anul în care sistemul sanitar ar putea pleca de la un punc zero. Revenind la judeţul nostru, principalele probleme cu care se contruntă sistemul sanitar constănţean sunt: procesul dintre Spitalul Judeţean şi Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa, pe care aceasta din urmă l-a pierdut, transferul Spitalului de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală din Eforie Sud în subordinea Spitalului Judeţean şi binecunoscuta criză de medicamente.
Darius MARTINESCU
Veşti nu tocmai bune pentru sănătatea constănţeană. Problemele spitalelor de pe litoral nu pot fi rezolvate decât după rectificarea bugetară. Aflat la prima sa vizită pe litoral, Cristian Silviu Buşoi, preşedintele Casei Naţionale de Sănătate Constanţa, a ascutat cu atenţie problemele ridicate de către managerii de spitale, a declarat că el însuşi are planuri pentru sistemul sanitar, dar nu are bani. „Constanţa este un judeţ strategic şi principal pentru casa de sănătate”, a asigur