Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, suspendat temporar din funcţie

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, inspector principal Alexandru Niculae, este vizat de o anchetă în cadrul IGPR, pe perioada căreia nu îşi va mai exercita atribuţiile, fiind desemnată o altă persoană să asigure interfaţa cu mass-media, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

Până la finalizarea anchetei interne care îl vizează pe Niculae, dispusă de ministrul de Interne Radu Stroe în urma scandalului privind audierea elevilor de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", a fost desemnată să asigure interfaţa cu mass media agentul Emilia Mihai, au precizat sursele citate.

Poliţiştii au mers, vineri, la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duşi la audieri, după susţinerea ultimei probe a bacalaureatului. În faţa intrării în curtea Liceului "Bolintineanu" erau zeci de părinţi care îşi aşteptau copiii. Unii dintre părinţi, nemulţumiţi că poliţiştii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul şi a-i duce la audieri, i-au huiduit şi au reclamat că aceştia fac un abuz. Totodată, la intrarea autocarului în curtea liceului au existat şi altercaţii între părinţi şi poliţişti.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, declara că poliţiştii au mers la liceu pentru a pune în executare peste o sută de mandate de aducere emise pe numele unor elevi care au susţinut examenul de bacalaureat la această şcoală. Acesta a spus că poliţiştii vor pune în executare aproximativ o sută de mandate de aducere emise de instanţă, precizând că elevii vor fi duşi cu autocare la audieri, însă nu au calitatea de învinuiţi şi nu sunt reţinuţi, iar părinţii îşi pot însoţii copiii.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, inspector principal Alexandru Niculae, este vizat de o anchetă în cadrul IGPR, pe perioada căreia nu îşi va mai exercita atribuţiile, fiind desemnată o altă persoană să asigur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 23 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 38 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 38 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 59 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 58 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°