Inima Cetăţii Braşovului, fosta matcă a pîrîului Şcheiu (Oabăn), a devenit canalul Graft după devierea, în urmă cu cu aproximativ şapte veacuri, la poalele dealului Warthe, pe traseul cunoscut sub numele Dupăzidurile de Jos.

Zidurile din lăuntru, şi ele seculare, lucrare temeinică, făcută parcă să dureze cît formele de relief care stau de strajă Cetăţii, ale lăcaşului «Bistro de l’Arte», au fost înnobilate, începînd din 4 iulie 2013, de lucrările, aparent fragile, dar, în alt sens, la fel de temeinice şi cu ambiţia perenităţii, ale pictorului Gabriel Stan, ieşit din „bîrlogul” său, Galeria «KronArt», situată la doi paşi, pe strada Postăvarului, cea care poartă numele masivului în care îşi are sorgintea Oabănul (Graft-ul). Aceste cîteva rînduri au fost necesare nu pentru marca cele două destinaţii, adevărate instituţii de cultură, ci pentru a delimita arealul în care „mişună” exemplare ale speciei, încă supravieţuitoare, căreia îi aparţin artiştii braşoveni.

În cazul lui Gabriel Stan, nu numai pictor, promotor şi neguţător (Braşovul s-a impus prin meşteşugarii şi neguţătorii săi!) de opere de artă, ci şi poet, prozator, eseist şi editor (aici mai degrabă Mecena decît businessman), este vorba de cadrul în care „datului”, inteligenţa artistică, zestrea genetică, i s-a adăugat inteligenţa emoţională, cea de care este legată creativitatea.

Doar aparent paradoxal, umbrele făcute de Tîmpa, Dealul Melcilor, Dealul Cetăţii, Delul Morii şi Warthe, precum şi cele făcte de piatra şi cărămida între care cuburile de granit ale caldarîmului sînt conturate de verdele muşchiului dezorientat, care nu mai reuşeşte să indice nordul, lipsesc din pictura lui Gabriel Stan, care lumineză spaţii, minţi şi inimi.

Ultimul eveniment marca Gabriel Stan, expoziţia „Posibila lume a şevaletului”, nu le foloseşte nici el, la fel ca precedentele, celor care încă mai încearcă