Steaua l-a împrumutat pe o perioadă de un an pe atacantul Federico Piovaccari, de la echipa italiană Sampdoria Genova, au anunţat cele două cluburi, citate de Agerpres.
Federico Piovaccari se află în cantonamentul ''roş-albaştrilor'' din Anglia, unde a făcut o serie de teste medicale şi vineri a semnat contractul de jucător al Stelei. Federico a efectuat deja patru antrenamente alături de colegii săi şi va purta tricoul cu numărul 25 în sezonul viitor.
Federico Piovaccari este un atacant născut pe 1 septembrie 1984, la Gallarate, în apropierea oraşului Milano. Şi-a făcut junioratul la Internazionale Milano, echipa cu care a avut un contract de profesionist în perioada 2004-2007. A fost împrumutat, în acea perioadă, la Vittoria, San Marino şi Triestina, iar în 2007 a ajuns la Treviso, unde a rămas până în 2009. A jucat un an în tricoul formaţiei Ravenna, după care, în sezonul 2010-2011 s-a transferat la Cittadella, pentru care a înscris 23 de goluri şi a devenit golgheter în Serie B.
În 2012 a fost achiziţionat de către Sampdoria, pentru care a evoluat în 17 partide şi a înscris de două ori. Clubul genovez l-a împrumutat, în ultimii doi ani, la Brescia, Novara şi Grosseto, la ultimul club reuşind să înscrie 7 goluri în 17 partide.
Federico Piovaccari a evoluat şi pentru echipa naţionala U-23 a Italiei, pentru care a punctat de 5 ori în 8 partide. Are în palmares 297 de partide oficiale şi 90 de goluri marcate.
Atacantul poreclit "Pifferaio" este căsătorit şi are doi copii.
''Cum am aflat de posibilitatea de a ajunge la Steaua, l-am rugat pe impresarul meu să intensifice negocierile şi să se pună de acord cu Steaua şi Sampdoria cât mai repede. Am spus da instantaneu. Abia aşteptam să mă întorc din vacanţă şi să vin alături de noii mei colegi, care erau deja în cantonament'', a mărturisit Piovaccari pe site-ul Stelei.
Federico Pio