Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei poliţişti de la IPJ Cluj au fost răniţi într-un accident de circulaţie pe autostrada A3

Publicat in Monitorul de Cluj, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

Pe lângă aceste victime, în accident au mai fost rănite alte trei persoane. Potrivit IPC Cluj, în accident au fost implicate două autoturisme. “Accidentul a avut loc la ora 21.20 pe breteaua ce leagă autostrada A3 de Gilău. Şoferul unui autoturism, în vârstă de 35 de ani, care circula din direcţia Alba Iulia-Gilău a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de un alt autoturism care circula regulamentar din direcţia opusă condus tot de un şofer în vârstă de 35 de ani. Din primul autoturism a existat o persoană rănită grav şi alte trei persoane rănite uşor, iar din cel de-al doilea autoturism o persoană a fost rănită grav şi două persoane rănite uşor”, a precizat Anca Sidonia Bolba, purtător de cuvânt la IPJ Cluj. Aceasta a confirmat informaţia că printre răniţi se aflau angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj. “În prima maşină, ce avinovată de producerea accidentului, se aflau trei poliţişti, trei de la IPJ Cluj şi unul de la alt judeţ. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta nu consumase băuturi alcoolice”, a mai spus Bolba.

Pe lângă aceste victime, în accident au mai fost rănite alte trei persoane. Potrivit IPC Cluj, în accident au fost implicate două autoturisme. “Accidentul a avut loc la ora 21.20 pe breteaua ce leagă autostrada A3 de Gilău. Şoferul unui autoturism, în vârstă de 35 de ani, care circula din direcţia Alba Iulia-Gilău a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de un alt autoturism care circula regulamentar din direcţia opusă condus tot de un şofer în vârstă de 35 de ani. Din primul autoturism a existat o persoană rănită grav şi alte trei persoane rănite uşor, iar din cel de-al doilea autoturism o persoană a fost rănită grav şi două persoane rănite uşor”, a precizat Anca Sidonia Bolba, purtător de cuvânt la IPJ Cluj. Aceasta a confirmat informaţia că printre răniţi se aflau angajaţi ai Inspectoratului de Po

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel CIOLACU îi dă replica Mariei Zaharova: Nu o sa mint de dragul Rusiei / „Limba moldovenească a fost o INVENȚIE a Rusiei”

Gandul acum o ora
„Nu o să mint de dragul Rusiei!” Este reacția premierului Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat de jurnaliști cu privire la afirmațiile ministerului rus de Externe, care transmite că declarațiile sale cu privire la cetățenii din Moldova ar fi prov

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°