Un tren cu 80 de vagoane a explodat sâmbătă dimineaţa lângă oraşul Lac-Megantic din provincia canadiană Quebec. Oraşul a fost evacuat după ce trenul de marfă, care transporta combustibil, a deraiat, iar incendiul provocat a început să se întindă.
Trenul, care aparţine companiei Montreal Maine & Atlantic, a explodat în jurul orei 01.00 (08.00 ora României). Peste 30 de pompieri se află la faţa locului, conform dispecerului Stan Wheeler. Trenul mergea spre Maine, iar pentru moment nu este clar cum a deraiat sau dacă există victime, scrie Mediafax.
Au fost evacuate aproximativ 1.000 de persoane, potrivit presei canadiene, iar martorii oculari au declarat că au auzit mai multe explozii. Potrivit Ministerului Mediului din Ontario, au fost implicate 73 de vagoane pline cu ţiţei.
Vizibil de la câţiva kilometri, incendiul s-a extins la numeroase case. "Este cutremurător (...) Este îngrozitor. Nu am mai văzut niciodată ceva asemănător. Magazinul Metro, Dollarama, tot ce era acolo s-a dus", a declarat un locuitor din Lac-Megantic, Claude Bedard.
Montreal Maine & Atlantic deţine peste 800 de kilometri de linie de cale ferată şi deserveşte Maine, Vermont, Quebec şi New Brunswick.
Un tren cu 80 de vagoane a explodat sâmbătă dimineaţa lângă oraşul Lac-Megantic din provincia canadiană Quebec. Oraşul a fost evacuat după ce trenul de marfă, care transporta combustibil, a deraiat, iar incendiul provocat a început să se întindă.
Trenul, care aparţine companiei Montreal Maine & Atlantic, a explodat în jurul orei 01.00 (08.00 ora României). Peste 30 de pompieri se află la faţa locului, conform dispecerului Stan Wheeler. Trenul mergea spre Maine, iar pentru moment nu este clar cum a deraiat sau dacă există victime, scrie Mediafax.
Au fost evacuate aproximativ 1.000 de persoane, potrivit presei canadiene, iar martorii oculari au declarat că au auzit