Cercetări recente au arătat că şansele de a fi muşcat de un păianjen sunt mai mici decât ai putea crede.Cele mai multe „muşcături de păianjen” sunt, de fapt, muşcături sau înţepături cauzate artropode sau reacţii ale pielii în urma infecţiilor, potrivit arheologistului de la McGill University din Montreal, Chris Buddle.

„Mă ocup de păianjeni de aproape 20 de ani şi nu am fost muşcat niciodată”, a afirmat Buddle, citat de „Live Science”.

„Trebuie să munceşti ceva ca să fii muşcat de un păianjen, pentru că ei nu vor să te muşte.”

Buddle mai adaugă că păianjenii evit oamenii pe cât posibil şi nu au niciun motiv să îi muşte, pentru că ei nu se hrănesc cu sânge. „Le e mult mai frică noi decât ne e nouă de ei”, a subliniat Buddle. „Nu sunt ofensivi”.

Păianjenii muşcă atunci când sunt luaţi prin surprindere. Chiar şi atunci, majoritatea nu este toxică pentru fiinţele umane. Ei atacă nevertebrate mici, cum ar fi insectele, veninul loc fiind insuficient împotriva unor animale mari, ca oamenii.

Mulţi păianjeni nici nu sunt capabili să străpungă pielea umană. Buddle a observat cum păianjenii „îşi mişcau colţii înainte şi înapoi pe pielea lui”, nereuşind să îl muşte.

Doar o duzină din cele aproximativ 40.000 de specii de păianjeni poate cauza probleme grave unui adult sănătos. În America de Nord, sunt doar două grupe de păianjeni importanţi din punct de vedere medical: grupa văduvelor, din care face parte văduva neagră, şi grupa solitarilor. Acei păianjeni muşcă, într-adevăr, oameni.

Muşcătura păianjenilor-văduve este una dintre cele mai cunoscute tipuri de muşcături în America de Nord şi prezintă simptome inconfundabile: durere intensă şi contracţii musculare, pentru că muşcătura interferează cu nervii din muşchi.

Decesele în urma muşcăturilor de păianjeni sunt foarte rare astăzi, pentru că există un antivenin. Înaint