Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oțelul a intrat în insolvență, fanii au ieșit în stradă!

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

Fosta campioană a României trece prin momente grele. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ

Conducătorii clubului de fotbal Oțelul Galați, care a câștigat în 2011 atât titlul de campioană, cât și Supercupa României, au solicitat instanței demararea procedurilor de insolvență.

„Conducerea S.C. Fotbal Club Oţelul SA anunţă că, având în vedere perioada dificilă prin care trece clubul, mai exact situația economico-financiară datorată sechestrului asigurator instituit asupra conturilor bancare, a drepturilor corporative şi a drepturilor de transfer ale jucătorilor precum şi asupra unor bunuri imobile (sechestru asigurător instituit de către ANAF), este nevoit să constate incapacitatea sa de plată şi să solicite instanţei să ia act de această stare, să declanşeze procedura insolvenţei şi să aprobe planul de reorganizare judiciară pe care clubul îl va propune", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului. Șefii „siderurgiștilor” acuză că vinovați de această situație sunt foștii conducători ai echipei.

În replică, Marius Stan, fost președinte al clubului Oțelul și în prezent primarul morașului Galați, îi acuză pe actualii conducători că au devalizat clubul. „Când preiei clubul cu 7 milioane de euro în cont și îl aduci după un singur an în insolvență demonstrează că nu ai niciun gând bun cu această echipă. Au fost interesați doar de bani de acolo.

Noi, cu bani puțini, ne-am descurcat foarte bine. Rămâne de stabilit de către alții cât de legale au fost plățile făcute din contul clubului către alte socieatăți”, a declarat Marius Stan, la Dolce Sport.

Clubul de fotbal Oțelul Galați a fost preluat în toamna anului trecut de omul de afaceri Dan Adamescu, unul dintre cei mai bogați români!

Intrarea în insolvență i-a înfuriat la culme pe suporteri echipei Oțelul. Aceștia au ieșit în stradă și au scandat împotriva patronului Adamescu. „Oțelul sunte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CNA vrea investigarea TikTok: cere ajutor Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 14 ore
CNA cere Comisiei Europene să investigheze rețeaua de socializare TikTok, în contextul campaniei de promovare derulată de către candidatul independent Călin Georgescu pe această platformă, anunță Valentin Jucan, vicepreședinte CNA. Reprezentantul CN

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 22 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°