Vâtcă, Dică şi noul transfer Ghionea au împreună aproape o sută de ani, mai exact 98, iar „Regele” încearcă să-l transfere şi pe rapidistul Pancu, jucător ce peste o lună va împlini 36 de ani. Astfel, Viitorul se va transforma treptat într-o formaţie de veterani.
"Viitorul Constanţa este pe locul doi în topul celor mai tinere echipe din Europa, având o medie de vârstă sub 20 de ani, iar 14 dintre jucătorii din echipă sunt produşi de Academie", a anunţat recent Gică Hagi în presa spaniolă. Totuşi, formaţia cu cea mai mică medie de vârstă din Liga I e pe cale să strice statistica. Între buturi se află Cosmin Vâtcă, goalkeeper de 31 de ani, care împarte postul cu Alexandru Buzbuchi (19 ani), jucător curtat de Steaua.
Astfel, dacă transferul s-ar realiza, omul ce a evoluat în Ghencea, Rapid sau Gaz Metan poate deveni numărul unu la Viitorul. Apoi, în apărare e Sorin Ghionea, cel mai nou transfer al constănţenilor şi totodată decanul de vârstă al lotului: 34 de ani.
A fost adus de Hagi pentru a da un plus în apărare, moldoveanul având vârful carierei la Steaua. Ca mijlocaş ofensiv avem un alt fotbalist ce a îmbrăcat tricoul roş-albastru, Nicolae Dică, până acum cel mai vârstnic om din lotul dobrogenilor, 33 de ani. El e căpitanul echipei şi e de aşteptat ca şi-n acest sezon să se afle printre titulari.
Mai mult, Hagi îl doreşte şi pe atacantul Daniel Pancu, simbolul Rapidului, fotbalist ce va împlini în august 36 de ani. În aceste condiţii, din poartă şi până în faţa careului advers, Viitorul, echipa de puşti creată de "Rege", se va baza în noua ediţie de campionat pe oameni trecuţi bine de 30 de ani şi a căror vârste împreunate dau 134 de ani.
Academia produce deja
Din 2009, de când s-a înfiinţat Academia, grupele de copii de aici câştigă trofee pe bandă rulantă. Concret, puştii "Regelui" au şapte titluri, de