Gică Popescu nu este candidat, ci moştenitor la tron în decor democratic.
La alegerile precedente din FRF, votanţii din fotbalul profund l-au preferat pe Mircea Sandu de teama schimbării. Îl vor alege pe Gică Popescu din acelaşi motiv. Gică Popescu nu este candidatul, ci moştenitorul la tron în decor democratic. Are şi un posibil concurent: Florin Prunea. Iluzia competiţiei este asigurată. Gică Popescu, inculpatul din Dosarul Transferurilor, se va lupta pentru funcţie cu Florin Prunea, inculpat pentru trafic de influenţă, ca director în FRF. Logic, cei doi ar trebui să se alieze. Dacă au ajuns adversari, asta se întîmplă doar pentru că e greu să găseşti candidaţi fără dosare penale în fotbalul nostru. Rezultatul alegerilor nici n-ar trebui să mai depindă de voturi, de vreme ce decizia definitivă le aparţine judecătorilor.
Ceea ce propune grupul lui Popescu reprezintă un şantaj sentimental cam prăfuit. A trecut atîta vreme de la Generaţia de Aur, încît îndrăznim să cercetăm, fără fiori mistici, degringolada pămîntească din spatele afişului cu Hagi, Popescu, Ilie Dumitrescu, Stelea. De exemplu, Gică Popescu din afiş este stîlpul “naţionalei”. Dar Gică Popescu din spatele afişului pretindea favoruri de la statul român pentru a fi respectivul stîlp: “Voi veni dacă autorităţile române îmi vor da hotelul Piatra Mare din Poiana Braşov!”.
Şantajul poleit nu se adresează votanţilor FRF, permeabili la alt tip de argumente. Se adresează generic, vag, fanilor “naţionalei”. Fanii “naţionalei” vor performanţă şi respect. Şefii de cluburi şi alţi funcţionari care votează au obiective mai practice. Puşi să aleagă între două rele, aleg invariabil, din teroare sacră, amestecată cu instinct de conservare, răul cel mai mare. Răul cel mai durabil, cel mai experimentat.
Generaţia de Aur mizează pe cartea Binelui. Uzează de argumentul prestigiului cucerit pe teren
