Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Predoiu consideră "prematură" discuţia despre candidatura sa la Preşedinţia României

Publicat in Bursa, duminică 7 iulie 2013 ·

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, sâmbătă, că posibila sa desemnare drept candidat în alegerile prezidenţiale este subiectul unei întrebări premature, importantă la acest moment fiind "recapacitarea energiilor" PDL.

"E o întrebare prematură. Ce e important acum e să recapacităm energiile PDL. Este un partid de învingători, care şi-a spulberat adversarii politici în nenumărate rânduri şi cred că mai poate face acest lucru", a declarat Predoiu.

Şi Vasile Blaga a evitat să spună dacă o opţiune pentru prezidenţiale a PDL este Cătălin Predoiu.

"Ştiţi procedurile PDL, ele sunt publice de trei luni, cei care vor dori să se înscrie...vom avea alegeri în partid şi vom stabili candidatul", a spus preşedintele PDL.

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a fost ales, sâmbătă, prim-vicepreşedinte al PDL, în favoarea sa votând 552 membrii ai CNC şi împotrivă 8.

Anterior, Predoiu declarase la reuniunea CNC al PDL că principalul său proiect este "trimiterea în opoziţie" a "accidentului istoric" numit USL.

"Sunt astăzi aici şi pentru un alt motiv, pentru că nu mai pot să stau şi să mă uit când ţara noastră e făcută praf în fiecare zi de iresponsabili care în loc de cap au un televizor, în loc de inimă au un portofel şi în loc de suflet au un sac cu miştocăreli. USL este un accident istoric şi noi avem obligaţia morală să-i oprim. USL a făcut ţăndări pe ce a pus mâna anul trecut, pe reputaţia României. USL este un lichidator de ţară, joacă baschet şi fotbal cu România, până când o sa-i oprim", a declarat Predoiu.

Predoiu a precizat că nu este "omul cuiva împotriva altcuiva" şi că va încerca să unească taberele din PDL, susţinând că un PDL unit "nu are adversar în România".

"Nu sunt al niciunei tabere. Vin să încerc să unesc aceste tabere, dacaă rămânem separaţi suntem slabi, dacă ne unim PDL nu are adversar în

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 51 minute
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 51 minute
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 51 minute
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 9 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°