Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marțian și-a schimbat tactica: „Jucători de sute de mii de euro nu-mi garantează promovarea”

Publicat in Glasul Aradului, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

De când s-a terminat stagiunea 2012-2013, UTA a bătut pasul pe loc, pierzând teren, respectiv jucători prețioși în favoarea altor grupări de liga secundă. Practic, declarațiile debordante ale lui Adrian Marțian nu au coincis cu faptele și în loc ca la această dată clubul să aibă un lot de 21-22 de jucători aleși pe sprânceană pentru promovare, el se află în pragul colapsului, cu datorii de aproximativ 400 de mii de euro și cu doar șapte fotbaliști legitimați la prima echipă.

Însă, principalul finanțator nu găseșete motive de îngrijorare și crede că nu e deloc târziu dacă se va apuca de treabă de la începutul săptămânii viitoare. „Probabil, o să mă văd cu Giovanni în Italia sâmbătă sau duminică, mai stabilim ce e de stabilit, iar luni, după ce mă întâlnesc și cu președintele de la Ajaccio, vin la Arad. Aici sper să mă aștepte domnul Constantin și Adi Falub pentru a începe să facem lotul pentru la anul. Nu am uitat că mai trebuie să plătim și salarii din urmă, toate la timpul lor”, ne-a spus Marțian. Acesta mai recunoaște că și-a schimbat tactica privind campania de achiziții și asta pentru că: „L-am întrebat pe Falub dacă promovăm 100% cu jucători pe care ar trebui să dau sute de mii de euro, iar el mi-a spus că nu-mi poate garanta asta. Atunci mai are rost să dau atâția bani pe câțiva jucători? O să facem un lot bun, dar nu neapărat cu numele aflate pe lista pe care o cunoaște toată lumea deja”.

În acest sens, se pare că UTA a renunțat definitiv la gândul de a-i mai aduce la Arad pe Florean, Markus sau Bud. „Dintre jucătorii lui Marius Vizer nu vor mai sosi decât portarul Pogacics și jucătorii de câmp Zanardini și Selagea. Nu am renunțat nici la fotbaliștii de la Pitești și mai sunt și alții în vizorul nostru”, ne-a mai mărturisit Marțian, căruia nu i-a convenit faptul că „oficialii” din Calea Aurel Vlaicu au anulat amicalul de pe 13 iulie cu Fe­renc

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami activată după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc în largul coastelor din Alaska

Adevarul acum 26 minute
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor peninsulei Alaska. Autoritățile au activat alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°