Ziarele de specialitate, şi nu numai, ne oferă aproape zilnic imagini de pe Naţional Arena, preocuparea de bază fiind starea gazonului. Care gazon, în puţinul timp de când a fost amplasat, a şi fost înlocuit de vreo 2 – 3 ori. Înlocuit e un fel de a spune, fiindcă gazonul e din ce în ce mai puţin, practic nişte pete verzui pe fond gri-maroniu. Pământ pur, de te miri că nu ies şi cartofi. O explicaţie, dincolo de clasica para-ndărăt, ar fi aceea că nu există nici ştiinţă, nici bun simţ. Într-un reportaj mai amplu din „Gazeta Sporturilor”, Mircea Sandu povesteşte că a găsit acolo, pe gazon, o femeie cu un furtunaş din care ţârâia nişte apă, calculul Naşului (deh!, după diplomă e inginer) arătând că la debitul respectiv i-ar ieşi cam 100 de litri la 24 de ore! Curios e faptul că Naşu' tratează chestiunea cu o detaşare nu vecină cu nesimţirea, ci care chiar o surclasează, de parcă Naţionala, de care răspunde chiar FRF, ar urma să joace oriunde, numai pe Naţional nu. Chiar dacă administrarea obiectivului e de competenţa (mai degrabă incompetenţa) Primăriei Capitalei, totuşi e inadmisibil ca principalului beneficiar să i se rupă-n paişpe. Faptul că acum, după ploile astea sălbatice, parcă-parcă începe să se arate şi iarba nu garantează nicicum că după ce Steaua îşi va juca acolo preliminariile va mai rămâne ceva gazon şi pentru Naţională. În acest timp, pe gazonul de la Wimbledon, ce se toceşte azi se înlocuieşte mâine. Aşa încât am putut fi martorii eliminării tuturor românilor şi româncelor, ultimul supravieţuitor, Horia Tecău, pierzând la dublu în optimi pe mâna unui pămpălău mare şi prost, Mirniy, iar la mixt în sferturi, alături de Mirza, o indiancă oarecare. Dincolo de enormele surprize (eliminările lui Nadal, apoi Federer, iar la urmă Serena), nu pot să nu observ că din când în când apare câte un fenomen, cum este această Lisicki la feminin, printre ele nefigur