Sunt situaţii în viaţă când oricât ne-am dori să muncim, organismul nu ne ajută să facem faţă solicitării timp de opt ore pe zi. Din fericire, cei care şi-au pierdut capacitatea de muncă sau aceasta le-a fost redusă, pot cere pensionarea pe caz de boală.

Când se pune problema pensionării pe caz de boală, la prima vedere, mulţi sunt tentaţi să creadă că acest drept li se cuvine doar celor care au suferit un accident de muncă sau au contactat o boală în legătură directă cu activitatea prestată. Ei bine, acest drept li se cuvine şi celor care se îmbolnăvesc de afecţiuni grave sau chiar obişnuite sau suferă accidente care nu au niciun fel de legătură cu munca prestată. Tocmai de aceea, în funcţie de gradul de reducere a capacităţii de muncă, invaliditatea este împărţită în mai multe categorii, respectiv de gradul întâi (pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de autoîngrijire), de gradul al doilea (pierderea totală a capacităţii de muncă, cu păstrarea capacităţii de autoîngrijire) şi de gradul trei (pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, bolnavul putând să presteze o activitate profesională pe durata a cel mult jumătate din timpul normal de muncă).

Dosarul pentru acordarea pensiei de invaliditate trebuie să conţină, în primul rând, o cerere pentru înscrierea la pensie de invaliditate. Următoarele documente sunt decizia medicală eliberată de medicul expert al asigurărilor sociale; adeverinţa care să certifice încetarea plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă şi cuantumul acesteia (unde este cazul); carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale; alte documente cerute de legislaţia în vigoare privind vechimea în muncă sau vechimea realizată în alte sectoare de activitate, livretul militar, diploma de studii şi foaia matricolă sau adeverinţa din care să reiasă perioada anilor de studii absolviţi la zi, pre