Teologul, scriitorul, filozoful, politicianul şi ziaristul Nichifor Crainic, pe numele-i adevărat Ion Dobre (1889 -1972) – a studiat teologia la Bucureşti. Şi-a dat doctoratul în filozofie la Viena. „Ca poet, Nichifor Crainic a continuat cu ştiinţă spiritul lui Vlahuţă. Întâile poezii, ocazionale, sacrificau intenţionat invenţia lirică. Dar este remarcabilă lapidaritatea unor definiţii, aerul solemn şi profetic. Poetul urma, prin Vlahuţă, tradiţia lui Gr. Alexandrescu şi a lui A. Mureşan” (G. Călinescu – „Istoria literaturii române…”). A întemeiat revista „Gândirea” şi curentul gândirist – caracterizat prin neaoşism şi antisemitism, este unul dintre ideologii Mişcării legionare. A fost întemniţat la Jilava, în timpul regelui Carol al II-lea. Ca om politic, a făcut parte din guvernul legionar, ca secretar general în Ministerul Cultelor. Interesant că, după Rebeliunea Legionară, Ion Antonescu îl numeşte ministru al Propagandei Naţionale. După instaurarea comunismului, a fost judecat în „procesul ziariştilor” şi condamnat la detenţie pe viaţă. A executat 15 ani, din 1947 până în 1962, când a fost graţiat. Preţul acestui act de clemenţă a fost, se pare, colaborarea la revista „Glasul patriei”, dedicată românilor din străinătate, controlată de Securitate, scriind articole de preamărire a „realizărilor” regimului comunist. Înainte de a-l judeca, să ne gândim la condiţiile în care a fost semnat pactul cu diavolul.

La câteva zile de la înscăunarea lui Nichifor Crainic în funcţia de ministru al Propagandei (27 ianuarie 1941), săptămânalul ploieştean „Tribuna – culturală, socială, politică şi informativă”, numărul 101, din 3 februarie, acelaşi an, publică un adevărat panegiric dedicat proaspătului ministru care răspundea şi de presă, semnată de directorul publicaţiei, Dimitrie Chiriac. Oda închinată lui Crainic începe cu activităţile scriitoriceşti şi gazetăreşti: „N