Maya Simionescu, directorul Institutului de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“, descrie perioada în care a lucrat cu George Emil Palade, primul român laureat al premiului Nobel, şi vorbeşte despre parcursul sinuos al centrului de cercetare pe care îl conduce.
Maya Simionescu (76 de ani) este vicepreşedinte al Academiei Române. Este preşedinte al secţiei de biologie a Academiei. Este director-fondator al Institutului de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“ din Bucureşti şi întemeietorul acestui domeniu în România. Este profesor asociat la universităţi din străinătate precum Yale, Columbia (SUA) sau McGill (Canada) şi doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară. Este autoare a peste 500 de articole în reviste de prestigiu şi este citată de peste 6.500 de ori de către alţi cercetători.
Maya Simionescu a învăţat de la cei mai buni, printre care laureatul Nobel, americanul născut român George Emil Palade cu care a lucrat 10 ani, şi a devenit, la rândul său, cea mai bună. Totuşi, Maya Simionescu e un nume aproape inexistent în publicaţii din afara domeniului său ori pe ecranele televizoarelor. Deşi în spatele său se ascunde o întreagă poveste despre succesul cercetării româneşti, despre stăruinţă, muncă şi pasiune. Despre adevăratele modele pe care România le are. Aceasta este istoria cercetătorului Maya Simionescu.
„Weekend Adevărul“: Doamnă academician, mai ştiţi ce vă doreaţi să deveniţi când eraţi mică?
Maya Simionescu: Cred că aveam vreo 6 ani şi eram prietenă cu o fetiţă cu un an mai mică decât mine. Avea păpuşile cele mai frumoase. Era Bebe, prietena mea cea mai bună, care se născuse cu un defect congenital. Nu putea să vorbească, nu putea să meargă, avea un defect şi la mânuţe, aşa că eu m-am gândit că voi fi cea care o va face bine. O să fac pediatrie şi am s-o fac bine, îmi spuneam
