Europarlamentarul Cristian Preda şi-a avertizat sâmbătă colegii din PDL, spunându-le că suspendarea sa din partid pentru şase luni duce la despărţire. Eurodeputatul a declarat, la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL, că democraţi liberalii ar trebui să-i fie recunoscători că le-a spus adevărul.
"Ar trebui nu să mă sancţionaţi, ci să-mi fiţi recunoscători că v-am tras de mânecă, în loc să vă spun vorbe meşteşugite v-am spus adevărul. Dacă veţi aproba totuşi suspendarea, nedreptatea va fi pentru mine insuportabilă, mi-e teamă că în asemenea caz ne despărţim şi va dura mai mult de şase luni până să ne regăsim", a afirmat Cristian Preda.
Eurodeputatul a amintit că, pe 6 iulie 2012, o majoritate parlamentară agresivă îl suspenda pe Traian Băsescu din funcţia de preşedinte, iar la fix un an de la acel eveniment resimte la fel de acut nedreptatea comisă atunci şi este el însuşi ameninţat cu o suspendare, scrie Agerpres. "Situaţiile au în comun mai mult decât suprapunerea datelor din calendar, e vorba şi în cazul meu tot despre un act profund nedrept. Parcursul meu în PDL nu a fost lin, din 2009 de când am intrat în partid am fost deseori criticat de liderii PDL, s-a întâmplat aşa atunci când am considerat că Monica Iacob Ridzi va aduce prejudicii şi echipei guvernamentale şi partidului. A nemulţumit conducerea PDL şi când am afirmat că nu putem combate corupţia având lângă noi primari corupţi, am fost admonestat când am spus că politica de austeritate nu trebuie înfăţişată ca o binefacere, ci ca o grea încercare", a argumentat Cristian Preda.
Acesta a recunoscut că a greşit uneori, mai ales prin exagerare, şi a făcut câteva afirmaţii nepotrivite la adresa lui Emil Boc sau a lui Theodor Stolojan pe care le regretă. "Motivul pentru care BPN a propus să fiu suspendat este criticarea în public a lui Vasile Blaga, toată lumea ştie. În propunerea BPN scrie