Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflict aprins între Primărie şi conducerea Forţa Civică Iaşi

Publicat in Flacara Iasului, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

La mijlocul acestei săptămâni fostul prefect Dragomir Tomaşeschi, preşedintele Partidului Forţa Civică Iaşi, a criticat dur aşa-zisele „soluţii“ pe care Primăria le-a adoptat în vedere reducerii şi eliminării datoriilor unor societăţi precum Ascensorul SA, Fotbal Club Politehnica SA şi CET Iaşi. Drept răspuns, reprezentanţii municipalităţii au ironizat acuzaţiile aduse. Cel mai recent exemplu este cazul Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iaşi, a cărei activitate urmează a fi preluată de Compania de Transport Public (CTP), societate înfiinţată la ultima şedinţă a Consiliului Local. Astfel, transportul în comun va reveni în sarcina CTP, în timp ce RATP se va ocupa de achitarea imenselor datorii pe care le are. „Am ajuns să o văd şi pe asta: un cetăţean, pentru al cărui salariu contribui şi eu, mai că m-ar lua la palme. La Primăria Iaşului, tupeul e mai voluminos decât Palatul Roznovanu. Am îndrăznit să atrag atenţia că deciziile Consiliului Local de a înfiinţa societăţi care să cloneze activitatea Fotbal Club Politehnica, CET şi RATP au ca efect o imensă evaziune fiscală prin neplata impozitelor. Firmele vechi au datorii enorme la stat şi, pentru a nu mai fi plătite, se înfiinţează altele noi cu acelaşi obiect de activitate. RATP are datorii de 150 de milioane de lei la bugetul statului, CET de 200 de milioane de lei, la care se adaugă datorii de încă 400 de milioane de lei către diverşi furnizori, iar clubul de fotbal a devenit o gaură neagră în care, anual, dispar peste şase milioane de euro“, a declarat Dragomir Tomaşeschi. Răspunsul reprezentanţilor municipalităţii nu a fost unul concret, ci s-a axat pe ironizarea preşedintelui Forţa Civică Iaşi. În loc să explice cetăţenilor situaţia, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga, a preferat să adreseze atacuri verbale fostului prefect. „A înşira numele unor instituţii şi a îmbrăca acest text cu di

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident grav pe A1, sensul Pitești – București. Un șofer a blocat autostrada cu un CAMION, apoi s-a urcat pe cabină cu un steag în mână

Gandul acum 51 minute
Autostrada A1, sensul Pitești – București, a fost blocată duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, ambele fi

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum o ora
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 2 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum 27 minute
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Tragedie! O tânără a murit, iar alți trei tineri au fost răniți într-un accident cumplit

Botosani News acum 44 minute
O tânără de 20 de ani a murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat IPJ Neamţ. „Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit în afara autot

Coaliţia de guvernare din Japonia riscă să piardă majoritatea în Camera Superioară, arată un exit-poll

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Coaliţia aflată la guvernare în Japonia este pe cale să piardă majoritatea în Camera Superioară, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, în cadrul alegerilor de duminică, transmite agenț

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum o ora
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°