Astăzi, Consiliul Executiv al FRF a dat verdictul şi în cazul formaţiei giuleştene, după ce U Cluj a fost acceptată ieri în Liga 1, având câştig de cauză la TAS. Consiliul Executiv a hotărât astăzi ca Rapid să dispute un meci de baraj contra echipei Concordia Chiajna, iar echipa câştigătoare să rămână în Liga 1, pentru a se completa campionatul şi cu a 18-a echipă. "Rapid este exact în situaţia lui U Cluj, doar că nu a avut bani să se ducă la TAS. Normal, ar trebui să-i ajute şi pe cei de la Rapid decizia primită de U Cluj, dar nu mă pot pronunţa, eu îmi dau cu părerea ca un simplu membru al Comitetului Executiv. Noi am studiat cu jurişti, cu avocaţi cu tot, şi ştim că Rapid are dreptate" a declarat Dumitru Dragomir. "Dacă Oţelu a primit licenţă, e normal ca şi Rapid să o primească, cum s-a greşit în cazul lui U Cluj, e foarte probabil să se greşească şi în cazul Rapidului" a mai declarat preşedintele Ligi 1, Dumitru Dragomir. De menţionat este faptul că, la fel ca Rapid Bucureşti, şi Oţelul Galaţi a intrat în insolvenţă, dar a primit licenţa pentru noul sezon competiţional. Ioan Taban, preşedintele consiliului de administraţie a celor de la Rapid, a confirmat zvonul că Rapid se va bate pentru un loc în Liga 1 cu formaţia Concordia Chiajna. Cel mai probabil va fi un singur meci, ce se va disputa la Ploieşti.
Astăzi, Consiliul Executiv al FRF a dat verdictul şi în cazul formaţiei giuleştene, după ce U Cluj a fost acceptată ieri în Liga 1, având câştig de cauză la TAS. Consiliul Executiv a hotărât astăzi ca Rapid să dispute un meci de baraj contra echipei Concordia Chiajna, iar echipa câştigătoare să rămână în Liga 1, pentru a se completa campionatul şi cu a 18-a echipă. "Rapid este exact în situaţia lui U Cluj, doar că nu a avut bani să se ducă la TAS. Normal, ar trebui să-i ajute şi pe cei de la Rapid decizia primită de U Cluj, dar nu mă pot pronun