Dacă, prin absurd, aş ajunge mâine sfetnicul unuia dintre fruntaşii politici de pe malurile Dâmboviţei, sfaturile mele n-ar începe cu idei de PR sau marketing, ci cu o listă de lecturi obligatorii.
Ştiu, sună naiv într-o lume populată de personaje care scriu “miau" ca pisica şi care nu fac diferenţa între “care" şi "pe care". Să presupunem însă, de dragul ipotezei, că o parte dintre ei sunt intelectuali. Dacă nu conform definiţiei aristotelice, de oameni care lucrează cu “intelectul", atunci măcar pe baza unei patalamale universitare. Să ne închipuim, aşadar, că dumnealor ar accepta, la un sfat, să-şi completeze cultura cu o serie de cărţi fundamentale.
Una dintre primele lecturi pe care le-aş recomanda – o să vă mire probabil – nu e un tratat de politologie, sociologie sau psihologie. Nu e nici măcar o istorie a parlamentarismului sau o colecţie de discursuri celebre. Pentru început, aş opta pentru “Jurnal din Războiul porcului". E un roman mai puţin cunoscut al marelui scriitor argentinian Adolfo Bioy Casares, celebru la noi mai ales datorită unei capodopere precum “Invenţia lui Morel".
N-o să povestesc aici despre ce-i vorba, fiindcă nu cred că un rezumat (“briefing", pe limba consilierilor de imagine) va fi suficient pentru a înţelege ceva. Un rezumat simplist ar suna cam aşa: eroul, un bărbat între două vârste, se trezeşte prins din senin în vârtejul unei vânători de bătrâni organizate de tineri; se teme pentru soarta lui, dar în acelaşi timp încearcă să descifreze motivaţiile “războiului" devenit rubrică de fapt divers la ziarul local.
“Jurnalul" e o parabolă despre lupta pe viaţă şi pe moarte dintre generaţii, despre ură şi dezbinare, despre originile iraţionale ale crimei şi, în general, despre violenţa latentă a naturii umane.
Sigur, în România de azi tinerii nu se gândesc neapărat să-şi elimine bătrânii, cum ne sugera prin anii ’30
