IAȘI. Un tânăr acuzat că și-a violat un coleg a fost pedepsit de magistrați.
Judecătoria Iași l-a condamnat pe Alexandru Stamate (19 ani) la patru ani și cinci luni de închisoare, pentru viol. Totodată, instanța l-a obligat la plata unor daune morale de 5.000 de lei către victima lui.
Potrivit oamenilor legii, pe 16 ianuarie 2012, Stamate și un băiat de doar 12 ani l-au agresat sexual pe un coleg de la Grupul Școlar „Vasile Pavelcu“, din Iași. Victima a fost atacată chiar în atelierul de tâmplarie, imediat după plecarea profesorului, de către Alexandru Stamate și de băiatul de 12 ani. Cel din urmă a început să glumească pe seama victimei, la un moment dat atât acesta, cât și Stamate întrebându-l „dacă suge penisul“.
Băiatul le-a spus celor doi să-l lase în pace și i-a cerut lui Stamate să-i înapoieze Mp3-player-ul pe care i-l împrumutase. Oamenii legii au afirmat că restituirea aparatului a fost condiționată de sexul oral, iar fiindcă victima a refuzat, Stamate a adus niște sârmă din magazia atelierului și a legat-o de mâini.
Pentru a scăpa din ghearele celor doi colegi, victima a acceptat să le facă pe plac, fiind în cele din urmă eliberată. Astfel, partea vătămată a avut contact sexual oral de trei ori cu cei doi colegi. Băiatul și-a recuperat atunci aparatul, iar, a doua zi, marcat de experiența traumatizantă prin care a trecut, i-a povestit totul unui prieten și, mai apoi, unei educatoare.
IAȘI. Un tânăr acuzat că și-a violat un coleg a fost pedepsit de magistrați.
Judecătoria Iași l-a condamnat pe Alexandru Stamate (19 ani) la patru ani și cinci luni de închisoare, pentru viol. Totodată, instanța l-a obligat la plata unor daune morale de 5.000 de lei către victima lui.
Potrivit oamenilor legii, pe 16 ianuarie 2012, Stamate și un băiat de doar 12 ani l-au agresat sexual pe un coleg de la Grupul Școlar „Vasile Pavelcu“, din