Oraşul Gura Humorului, localitatea situată la limita estică a Obcinilor Bucovinei, la confluenţa râurilor Humor şi Moldova, se află în aceste zile în sărbătoare.
Patru festivaluri sub aceeaşi umbrelă
„Zilele Humorului 2013” - manifestare de amploare subtitrată „Festivalul festivalurilor în inima Bucovinei” întrucât reuneşte, sub aceeaşi umbrelă, Festivalul Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică „Umor la Gura Humorului”, Festivalul Culinar „Barabula de Aur”, Festivalul Berii şi Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară „EuroRitm” - au început să se desfăşoare de ieri, atrăgând publicul iubitor de divertisment în mai multe zone ale urbei (Baza de agrement „Ariniş”, Parcul din centrul oraşului, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, esplanada din faţa instituţiei muzeale).
Gura Humorului, oraşul care, prin faptul că se autoplasează în inima Bucovinei, ar putea să-i deruteze pe cercetătorii de la Royal Geographical Society (care, cu mai bine de-un secol şi jumătate în urmă, au stabilit, după calcule serioase, că centrul geografic al Europei se află în Bucovina, în localitatea Noua Suliţă, loc în care se întâlneau pe atunci graniţele a trei imperii - habsburgic, ţarist şi otoman), este însă, incontestabil, capitala umorului din Bucovina, şi asta nu doar datorită numelui localităţii (umor - humor), ci pentru că aici se organizează cel mai redutabil festival de gen din această parte a ţării.
„Primarul meşteşugarilor”
Celor patru festivaluri circumscrise „Zilelor Humorului 2013” li se adaugă însă numeroase alte evenimente conexe, care lărgesc şi diversifică evantaiul sărbătorii (Târgul meşteşugarilor, Concursul „Români cu talent la...Humor”, Balul Gospodarilor, Nunta de Aur la...Humor, Concursuri forestiere, Parada portului românesc şi a minorităţilor naţionale din Bucovina, Concursul „Cel mai puternic om”,