La sfârşitul săptămânii (vineri, 5 iulie a.c.), ministrul Apărării, Mircea Duşa, a fost prezent atât la Unitatea militară de “Operaţii Speciale” din Crâng, cât şi la comemorarea victimelor accidentului aviatic de la Poşta Câlnău, unde s-a dezvelit şi un monument în cinstea aviatorilor căzuţi cu elicopterul în 2012.
Astfel, ziua de festivităţi a început la Batalionul de Operaţii Speciale 620 „Băneasa-Otopeni” din Crâng, unde s-au făcut onorurile cuvenite plecării unui contingent de militari români în Cabul (Afganistan). Buzoienii pleacă în teatrul de operaţii din Afganistan cu gândul de a duce mai departe renumele pe care militarii români şi l-au creat în timp, iar după cum s-a pronunţat ministrul Duşa, este ultimul contingent combatant pe care îl dă România, urmând ca în anii următori să plece doar ofiţeri pentru instrucţia armatei afgane. În cei peste şapte ani de misiuni de luptă şi 13 rotaţii în teatrul de operaţii din Afganistan, forţele pentru operaţii speciale româneşti au primit peste 400 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere, atât naţionale cât şi internaţionale. Începând cu aprilie 2008, forţele de operaţii speciale române din Afganistan desfăşoară operaţii militare în cadrul ISAF (International Security Assistance Force), executând misiuni de luptă în zone considerate dintre cele mai periculoase. La eveniment au participat oficialităţi locale din partea Prefecturii dar şi parlamentari buzoieni.
Al doilea eveniment la care a participat ministrul Duşa a fost dezvelirea monumentului de la Poşta Câlnău, aproape de locul unde acum un an un elicopter IAR 316B, cu 4 aviatori de la Boboc a căzut din motive încă neeluicidate pe deplin iar toţi ocupanţii aparatului de zbor şi-au pierdut viaţa (5 iulie 2012). De asemenea, nu au fost uitaţi nici cei 11 eroi, aviatori de la Boboc, care au pierit în catastrofa aviatică de la Tuzl