Cercetătorii de la Universitatea Princeton au reuşit să creeze urechi sintetice capabile să recepţioneze şi să transmită sunete în condiţii excelente, conform Associated Press.
Specialiştii au trecut prin imprimantă celule de bovine, amestecate într-un gel lichid şi urmate de mici particule de argint.
Proiect de cercetare
Imprimanta 3-D este programată să transforme aceste materii prime într-o "ureche bionică", în timp ce particulele de argint devin o antenă capabilă să perceapă semnale radio pe care urechea apoi le interpretează drept sunete.
Urechea 3-D nu este concepută pentru a înlocui urechea umană, ci face parte dintr-un proiect de cercetare a unei noi metode de combinare a elementelor electronice cu material biologic.
O demonstraţie
După ce este printată, urechea 3-D este moale şi translucidă. Celulele care intră în compoziţia ei sunt apoi cultivate timp de 10 săptămâni, multiplicându-se, căpătând culoarea pielii şi formând ţesuturi întărite în jurul antenei.
"Ceea ce am reuşit să obţinem este mai degrabă o demonstraţie a capacităţilor imprimantelor 3-D pentru că majoritatea oamenilor se aşteaptă ca acestea să nu poată realiza decât obiecte simple, pasive, cum ar fi nişte figurine sau bijuterii", susţine Michael McAlpine, profesorul care a coordonat acest proiect.