Liga 1 e competiţia în care regulamentele se schimbă peste noapte! Joaca de-a licenţa şi de-a retrogradarea se va încheia cu o soluţie incredibilă: un meci de baraj scos din “pălărie”! Sâmbăta viitoare (13 iulie), la Ploieşti, Rapid şi Concordia Chiajna vor disputa marea “finală” pentru menţinerea în sezonul viitor al Ligii I.
În mod normal, pe baza criteriilor sportive şi economice, după ce Universitatea Cluj şi-a recâştigat vineri la TAS locul în prima divizie "furat" de Comisia de Licenţiere a FRF, Liga I ar fi trebuit să aibă în componenţă doar 17 cluburi.
Pentru că acest lucru ar fi adus prejudicii financiare din drepturile de televizare tuturor formaţiilor, şefii fotbalului de la noi au tras sforile astfel încât numărul echipelor din campionat să revină la 18.
"Nu ştiu, dacă cei de la Cluj iau licenţa, atunci să se găsească o soluţie, poate un meci de baraj", spunea Mircea Sandu la finalul lunii iunie. Ei bine, Comitetul Executiv al FRF s-a întrunit ieri dimineaţă şi a inventat un baraj: Rapid - Chiajna. Meciul va avea loc sâmbăta viitoare, 13 iulie, într-o singură manşă, pe teren neutru, cel mai probabil la Ploieşti, pe stadionul "Ilie Oană".
Greu de găsit o justificare legală pentru această decizie. Pe de-o parte, giuleştenii au ieşit pe locul 8 în sezonul trecut, dar n-au primit licenţa din partea Comisiei lui Duru.
''Rapid e exact în situaţia Universităţii Cluj, dar n-au avut bani să facă recurs la TAS. Ei ar trebui să joace fără probleme în Liga I", a declarat Dumitru Dragomir înainte de şedinţa Comitetului Executiv.
Pe de altă parte, cei de la Chiajna au fost prima echipă sub linia retrogradării în stagiunea trecută (locul 15), având şi ei pretenţii întemeiate de a continua în eşalonul de elită.
Aşadar, s-a împăcat şi capra şi varza, chiar dacă fără justificare regulamentară, aruncându-se un colac de sal