Imagini de poveste în Mamaia! Caravanele împodobite ale cluburilor au pornit la o paradă pe străzile stațiunii, avându-l în prim-plan, evident, pe excentricul primar al orașului Constanța, Radu Mazăre.
Așa cum ne-a obișnuit încă de anul trecut, ca la fiecare carnaval să se costumeze într-un personaj marcant, ieri, la prima manifestare de acest gen edilul l-a înfățișat pe regele Ludovic al XIV-lea. Pentru o rememorare a carnavalurilor de anul trecut, câțiva manechini au defilat alături de caravane costumaţi, păstrând tema impusă de Mazăre.
Astfel, chiar înainte de lăsarea serii, cele opt caravane ale principalelor cluburi din Mamaia au pornit la drum ticsite cu fete frumoase, cu muzica dată la maxiumum și cu multă voie bună, spre deliciul sutelor de turiști, unii veniți special pentru acest eveniment. "Să înceapă carnavalul!", așa cum spun și versurile imnului stațiunii, lansat vara aceasta.
După defilare, fiecare club participant și-a prezentat carul alegoric, dar și surprizele pe care le-au pregătit pentru turiști în această vară. Carnavalul va dura două luni și in fiecare sambata vor fi defilari, potrivit lui Radu Mazăre, care, pentru a intra complet în personaj a încălțat și... tocuri, știut fiind faptul că personajul său recurgea la acest truc pentru că era foarte scund. Mazăre, Regele Soare
"Eu voi fi Regele Soare, voi fi Ludovic al XIV-lea, care a avut 18 copii şi care a domnit 72 de ani. Voiai să aleg vreun papleacă, ce a stat numai în fundul nevestei? De fapt, ştii că în istorie mai toţi conducătorii au avut mulţi copii şi multe iubite", a spus, zilele trecute, Mazăre.
Întrebat dacă se regăseşte în Regele Soare, primarul a răspuns: "Pe undeva, da, dacă ne gândim la iubite, da, dacă ne gândim şi la faptul că a fost una din cele mai prospere perioade ale Franţei şi eu zic că e una din cele mai prospere ale staţiunii Ma