Oraşul Lac-Megantic din provincia canadiană Quebec a fost evacuat, astăzi, după ce un tren de marfă care transporta combustibil a deraiat şi a luat foc, au declarat surse oficiale pentru ABC News. Trenul, care avea 80 de vagoane, a explodat dimineaţa, în jurul orei 01.00 (08.00 ora României), informează Mediafax.
Radio-Canada a anunţat că trenul mergea spre Maine. Pentru moment nu este clar cum a deraiat acesta sau dacă există victime. Radio-televiziunea canadiană CBC a anunţat pe site-ul său de Internet că au fost evacuate aproximativ 1.000 de persoane. Martorii oculari au declarat că au auzit mai multe explozii. Un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului din Ontario a declarat că au fost implicate 73 de vagoane pline cu ţiţei. Incendiul, care poate fi văzut de la câţiva kilometri, s-a extins la numeroase case. Trenul aparţine Montreal Maine & Atlantic, care deţine peste 800 de kilometri de linie de cale ferată şi deserveşte Maine, Vermont, Quebec şi New Brunswick, potrivit site-ului companiei.
Oraşul Lac-Megantic din provincia canadiană Quebec a fost evacuat, astăzi, după ce un tren de marfă care transporta combustibil a deraiat şi a luat foc, au declarat surse oficiale pentru ABC News. Trenul, care avea 80 de vagoane, a explodat dimineaţa, în jurul orei 01.00 (08.00 ora României), informează Mediafax.
Radio-Canada a anunţat că trenul mergea spre Maine. Pentru moment nu este clar cum a deraiat acesta sau dacă există victime. Radio-televiziunea canadiană CBC a anunţat pe site-ul său de Internet că au fost evacuate aproximativ 1.000 de persoane. Martorii oculari au declarat că au auzit mai multe explozii. Un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului din Ontario a declarat că au fost implicate 73 de vagoane pline cu ţiţei. Incendiul, care poate fi văzut de la câţiva kilometri, s-a extins la numeroase case. Trenul aparţine Montreal Maine