Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum comentaţi datele înregistrate de INS privind recensământul populaţiei?

Publicat in Impact in Gorj, luni 8 iulie 2013 ·

„Nu am ce să comentez. Deciziile Guvernului, legile din ce în ce mai aspre și mai proaste ne fac să plecăm peste hotare astfel că nu cred că ar trebui să ne uimească datele înregistrate la recensământ. Vom rămâne și mai puțini în această țară care nu ne oferă nimic, mai ales nouă tinerilor”Cristian

„Îmi pare rău să o spun, dar cred că suntem și mai puțini decât arată datele. Am văzut că pe domnul Ponta îl interesa altceva când au fost declarate aceste cifre catastrofale și nu faptul că ne împuținăm pe zi ce trece din cauză că nu avem o conducere stabilă și verticală la cârma țării” anonim

„Am învățat că în România nu este de trăit. Am plecat din țară înainte de Revoluție, deși era foarte greu. Am ajuns aici și îmi este bine. Regretabile aceste cifre însă din păcate nu avem ce face. Natalitatea scade considerabil pentru că oamenii nu își mai permit să facă mai mulți copii și devine un cerc vicios, un lanț al slăbiciunilor care strangulează România din ce în ce mai mult, până la moarte”Ramona

„Nu ați văzut câți analfabeți are România în anul 2012? Ce facem în acest sens? Ce ar trebui făcut domnilor guvernanți să rezolvăm această situație?”Marian

„Nu am ce să comentez. Deciziile Guvernului, legile din ce în ce mai aspre și mai proaste ne fac să plecăm peste hotare astfel că nu cred că ar trebui să ne uimească datele înregistrate la recensământ. Vom rămâne și mai puțini în această țară care nu ne oferă nimic, mai ales nouă tinerilor”Cristian

„Îmi pare rău să o spun, dar cred că suntem și mai puțini decât arată datele. Am văzut că pe domnul Ponta îl interesa altceva când au fost declarate aceste cifre catastrofale și nu faptul că ne împuținăm pe zi ce trece din cauză că nu avem o conducere stabilă și verticală la cârma țării” anonim

„Am învățat că în România nu este de trăit. Am plecat din țară înainte de Revoluție, deși era foarte greu.

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 57 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 39 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 33 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 38 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°