Banca Centrală Europeană (BCE) nu poate rezolva criza din zona euro, a declarat, duminică, şeful Bundesbank, Jens Weidmann, relatează Reuters, potrivit Hotnews.
Weidmann s-a adresat economiştilor la o conferinţa din Aix-en-Provence (sudul Franţei), la doar trei zile după ce BCE a încălcat practică obişnuită, anunţând că intenţionează să menţină rata dobânzilor la un record minim, pentru o perioadă îndelungată şi este posibil să o mai reducă.
"Politică monetară a contribuit deja mult la absorbţia consecinţelor economice ale crizei, dar nu poate rezolvă criză", a declarat Weidmann în discursul sau.
"Acesta este consensul Consiliului Guvernatorilor. Criza a evidentiar deficiente structurale. Ca atare, necesită soluţii structurale", susţine şeful Bundesbank, bancă centrală a Germaniei.
Weidmann, recunoscut pe scară largă că fiind cel mai agresiv din cei 23 de membri ai Consiliului Guvernatorilor al BCE, nu vrea bancă să intervină prea puternic pentru rezolvarea crizei economice din blocul monedei unice, permiţând astfel guvernelor să recurgă la reforme "de catifea".
Banca Centrală Europeană (BCE) nu poate rezolva criza din zona euro, a declarat, duminică, şeful Bundesbank, Jens Weidmann, relatează Reuters, potrivit Hotnews.
Weidmann s-a adresat economiştilor la o conferinţa din Aix-en-Provence (sudul Franţei), la doar trei zile după ce BCE a încălcat practică obişnuită, anunţând că intenţionează să menţină rata dobânzilor la un record minim, pentru o perioadă îndelungată şi este posibil să o mai reducă.
"Politică monetară a contribuit deja mult la absorbţia consecinţelor economice ale crizei, dar nu poate rezolvă criză", a declarat Weidmann în discursul sau.
"Acesta este consensul Consiliului Guvernatorilor. Criza a evidentiar deficiente structurale. Ca atare, necesită soluţii structurale", susţine şeful Bundesbank, ba