Dorin Chirilescu, fostul sef al organizatiei de tineret a municipalei PDL, a lasat politica pentru muzica. Alaturi de alti 4 tineri talentati, Chirilescu a pus bazele trupei “Sectia Rock”, ultimul nume aparut pe scena muzicala locala. Chirilescu afirma ca a plecat din politica fara resentimente si ca proiectul muzical reprezinta o prioritate in acest moment.
Inspirat de numele unei sectii de politie, dat fiind ca basistul formatiei este – in viata de zi cu zi – politist, trupa Sectia Rock(foto) e cea mai noua aparitie in “piata” muzicala din Bacau. Formatia si-a facut debutul pe scena Hramului Bacaului, sustinand pe 29 iunie un concert in fata Salii Sporturilor. Alcatuita din tineri talentati, dar si din muzicieni cu state vechi de activitate, Sectia Rock surprinde prin prezenta la voce si chitara electroacustica a unui fost politician local: Dorin Chirilescu, ex-presedintele organizatiei de tineret PDL din municipiul Bacau. Chirilescu afirma ca pe moment a dat politica pe muzica rock, dar ca undeva in viitor ar putea reveni in viata politica locala. In prezent, sustine el, prioritar e proiectul muzical in care se afla angajat alaturi de alti 4 tineri muzicieni.
“Am pus la cale un proiect frumos. Cand intri in sala de repetitii te deconectezi”, spune fostul pedelist care, potrivit propriilor afirmatii, canta de la 14 ani. “Am invatat singur sa cant. Cant de la 14 ani, dar nu in maniera profesionista. Caut sa ma perfectionez zi de zi in plan muzical”, afirma Chirilescu. Poate cel mai versat membru al Sectiei Rock, Ciprian Hancu (bass) este – la “baza” – politist. De aici, declara el, si numele trupei. “Am zis sa fie Sectia 2. Ulterior, ne-am gandit la o nuanta mai muzicala, la un nume cu rezonante muzicale”, explica Hancu optiunea pentru Sectia Rock.
Sectia percutie este asigurata de o eleva eminenta de la Colegiul National de Arta “G. Apostu”. El