Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisarul-şef Viorel Caragea, cercetat disciplinar de IGPR

Publicat in GAZETA de SUD, luni 8 iulie 2013 ·

Corpul de control al ministrului afacerilor interne a finalizat controlul derulat la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, ca urmare a unei sesizări adresate ministrului Radu Stroe. În fapt, conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a primit pe 17 iunie un memoriu din partea omului de afaceri motrean Mihai Râmescu, care a şi intrat în greva foamei. Afaceristul sesiza numeroase abuzuri comise împotriva firmelor sale prin intermediul unor controale care ar fi fost dispuse de către şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea. Ulterior, angajaţii lui Râmescu au participat la un marş de protest în Motru, în timpul căruia au cerut cu insistenţă demisia comisarului-şef Viorel Caragea. Potrivit unui comunicat al MAI, în urma prezentării concluziilor Corpului de control, ministrul afacerilor interne a dispus cercetarea prealabilă disciplinară a șefului IPJ Gorj, comisar-șef Viorel Salvador Caragea.

IGPR a preluat cazul

Conform Ministerului Afacerilor Interne, cercetarea disciplinară prealabilă a şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj va fi făcută de o comisie de specialitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj: „Cercetarea disciplinară va fi realizată de Consiliul superior de disciplină al Inspectoratului General al Poliției Române. Menționăm că, în conformitate cu prevederile statutului polițistului, sancțiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină“, se aminteşte în comunicatul de presă al Ministerului Afacerilor Interne. Faptul că în raportul Corpului de Control al ministrului afacerilor interne s-a dispus efectuarea unei cercetări prealabile a comisarului-şef Viorel Caragea poate însemna că reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne ar fi scos în evidenţă o serie de neregului în activitatea de m

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 7 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 9 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 10 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 10 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 5 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 5 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 8 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 8 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Vremea

București
acum

14°
dum.

14°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

12°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°