În Timiş tăierile ilegale rămân una dintre principalele cauze ale diminuării suprafeţei împădurite. Mai nou, pe fondul proiectelor de infrastructură iniţiate, şi construirea de autostrăzi, de pildă, a contribuit la diminuarea suprafeţei împădurite. Mai ales că, la fel ca în cazul tăierilor ilegale, de cele mai multe ori cei care diminuează prin exproprieri suprafaţa împădurită a Romsilva “uită” să prevadă măsuri compensatorii, pentru refacerea suprafeţei împădurite distruse.
13 hectare – “tribut” pentru Autostrada Timişoara – Lugoj
Zilele trecute a intrat în discuţii, în plenul Parlamentului, un proiect de lege privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor terenuri în suprafaţă totală de 136.655 de metri pătraţi, aflate în domeniul public al Statului, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Transferul s-a făcut în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a autostrăzii Timişoara - Lugoj.
Cu alte cuvinte, 13 hectare aflate în posesia Romsilva au fost luate de Stat pentru autostradă. Raportat la suprafaţa mică împădurită a Timişului, odată cu luarea acestei măsuri, ar fi trebuit să fie prevăzută şi o măsură automată de compensare, de refacere a suprafeţei expropriate.
E un lucru remarcat inclusiv la tribuna Parlamentului. Deputatul P.D.-L. Gheorghe Tinel se declară de acord cu scoaterea a 13,6 hectare din fondul forestier naţional, dar spune că nu vede măsuri reparatorii pentru reîntregire şi pentru creşterea suprafeţei fondului forestier naţional: “Tot venim şi gândim că Regia asta Naţională a Pădurilor, din care tot luăm, aşa, zi de zi, an de an, suprafeţe pentru varii motive, e un sac fără fund, fără să argumentăm, de fiecare dată că, până la urmă, impactul asupra mediului este extraordinar.”
Parlamentarul a mai menţionat