Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai sunt două zile de înscriere la liceu

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 8 iulie 2013 ·

Prima etapă de înscriere la liceu, începută zilele trecute, mai are loc astăzi şi maine. Dacă anul trecut erau în jur de 3.000 de absolvenţi de gimnaziu, anul acesta numărul lor a scăzut sub 2.800.

Ca şi în anii precedenţi admiterea în învăţămantul liceal se face pe baza mediei de admitere. Aceasta rezultă din media generală obţinută la cele două probe de la Evaluarea Naţională, respectiv media celor patru ani de gimnaziu. Algoritmul electronic de repartizare ordonează elevii în mod descrescător în funcţie de media de admitere la liceu, repartizându-i pe rând, începând cu cel mai bine clasat elev şi terminand cu ultimul. Tot spre deosebire de anul trecut cand şase copii au terminat evaluarea şi gimnaziul cu notă maximă, anul acesta numărul lor aproape că s-a dublat, nu mai puţin de 11 elevi putand opta pentru orice liceu şi profil graţie reuşitei lor. Chiar dacă sunt licee care nu sunt pe placul elevilor, mulţi dintre ei dorind să intre la cele de elită/renume aceştia ar face bine să pună pe lista de opţiuni cat mai multe instituţii de învăţămant pentru a nu risca să rămană fără liceu. Afişarea listelor cu abslovenţii de clasa a VIII-a repartizaţi se va face miercurea viitoare, pe 17 iulie. Pană la această oră Inspectoratul Şcolar Judeţean nu are date statitice cu privire la cei care deja au completat lista de înscrire la liceu pentru a le da publicităţii. (S. T.)

Prima etapă de înscriere la liceu, începută zilele trecute, mai are loc astăzi şi maine. Dacă anul trecut erau în jur de 3.000 de absolvenţi de gimnaziu, anul acesta numărul lor a scăzut sub 2.800.

Ca şi în anii precedenţi admiterea în învăţămantul liceal se face pe baza mediei de admitere. Aceasta rezultă din media generală obţinută la cele două probe de la Evaluarea Naţională, respectiv media celor patru ani de gimnaziu. Algoritmul elec

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 20 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°